duminică, 10 martie 2013

Aşteptarea îţi face exprimarea inutilă

Nu te mai aştept, deşi am montat un paratrăznet la pat în situaţia în care vii odată cu ploaia. Nu mă mai pot păcăli că ţi-am auzit paşii, chiar dacă pe talpa pantofilor ţi-am scris adresa mea şi zgomotul lor aş fi dorit să îl trec în memoriile mele. Şi eu trăiesc urgent ca toată lumea mai ales acum că vine primăvara şi trebuie să pregătesc repertoriul pentru păsările din cartier, trebuie să merg la poliţie să iau număr de înmatriculare pentru trăsura cu vise. Cred că mai repede ca mine trăieşte numai lumina şi de-asta trebuie să mă grăbesc să asigur prestigiul soarelui peste cîmpii şi dealuri, trebuie să alerg să dezleg ierburile din pămînt, să semnez pe fiecare frunză ca peste ani arheologii să fie obligaţi să spună "uite domnule, limba română renaşte odată cu natura". Absenţa ta a ajuns la cota de avarie. Sînt voci care spun că tu ai făcut anotimpurile incerte şi ai pus capăt negocierilor dintre stele privind preţul eternităţii. Oricum nu mai rezerve de sînge ca să te aştept. Bufetul pe care l-am construit pe terenul viran al melancoliei trebuie să-l aprovizionez cu înfîngeri şi nelinişti. Peste cîteva zile parlamentarii mă aşteaptă, în calitate de specialist, să facem o lege a privighetorilor prin care acestea să devină principalele purtătoare de mesaje în capitalele europene, poate în acest fel mîinile poporului se vor încălzi şi vor putea să se roage pentru reinstaurarea dreptăţii. Am şi ceva îndoieli. Pe mine, cînd văd că priveşte lung o femeie, nu mă gîndesc că ar dori să-mi arate cum dimineţile se topesc între sîni sau să îi număr pruncii ce aşteaptă gîngurind în zîmbetele ei. Mi se pare că mă evaluează să vadă cît mai am de trăit şi de teamă zic; "Doamne, lasă-mă să mai trăiesc pînă duminică să am timp să şterg praful de cărţi şi să-mi plătesc rata la bancă pentru creditul pe care l-am luat să construiesc fabrica de produs salivă". Într-un fel o înţeleg, nici eu nu am făcut nimic să-mi întineresc dragostea sau să o modernizez. Am pus nişte sandale facute din ghiocei pe drumul ce se îndreaptă spre răsărit ca să se încalţe primăvara, dar poate voia să o duc la barul de la marginea oraşului unde dansul în bucile goale este o modalitate de uzurpă sărăcia. Cînd am pus-o să traverseze un text s-a întors înapoi repede sub pretextul că nu a putut merge mai departe din cauza stropilor de roua, deşi i-am spus să se ţină după un cărăbuş, pe care îl ştiam eu din copilărie, un fante de Bucureşti ce locuia chiar pe Calea Victoriei. Mi-a plăcut de ea că îl studiase pe Troski şi pulpele îi devenise revoluţionare. Am ţinut la ea pentru că m-a crezut cînd i-am spus că nouă românilor ne-a pierit scepticismul din secolul trecut şi atunci nu mai făcea economie de îmbrăţişări, iar gura ei care absolvise facultatea de logică făcea practică pe mine.Nu o mai aştept că o să înceapă să mă compătimească propriile mele vise. Aşteptarea este o durere cu erata scrisă înainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu