sâmbătă, 30 martie 2013

Angajez înger!

"Angajez înger să aibă grijă de metabolismul meu provincial şi de activităţile terestre ale sufletului" aşa suna anunţul pe care îl dădusem la mica publicitate. Nu mai puteam face faţă activităţilor din arterele mele, imaginaţia umbla în capot de noapte din bodegă în bodegă, în orişice loc din mine intrai găseai alţi bărbaţi ce semănau cu mine, toate hectarele de iubire nu mai erau lucrate de mult timp. Nu mai aranjasem umbrele în arhiva lor de anul trecut. Din cauza echinocţiului de primăvară am rămas jumătate alb, jumătate negru şi trebuia să fiu uniformizat pentru că cine mă vedea credea că sînt cu o parte în rai şi cu o parte în iad. Fumam foarte mult şi luna confunda plămînii mei cu un văzduh înnorat şi-mi răsărea în gură ca un zîmbet şi-mi apunea în zona de lîngă inimă unde ţin secretele. Aveam nevoie de un înger să-mi planteze semne de circulaţie pentru îmbătrînire şi pe strada mea, iar în dreptul casei mele să pună unul cu "drum interzis". Nu ştiu cum se făcea că un Don Quijote deghizat în ceas venea mereu şi mă întreba cum se moare mai uşor ca personaj de roman sau ca salariat la stat şi eu nu ştiam ce să-i răspund. Activitatea mea principală era să dau cu fixativ literelor şi cuvintelor să fie băţoase să le pot umple cu adevăr, cu aer ospitalier  şi să primească idei în audienţă. Aveam nevoie de cineva de încredere care nu consuma droguri, nu bea mult, care nu sinucide din gelozie, din sărăcie sau că s-a schimbat regimul politic. Dacă mergea cu trenul să aibă curajul să citească, în compartimentele în care se sparg seminţe de floarea soarelui, operele lui Marx sau Kant. Dacă trebuie să fie melancolic să se gîndească imediat la meseriile toamnei şi la cei pe care i-a împrumutat cu lacrimi. Dacă trebuie să fie fericit să adăpostească rapid o femeie cu sînii mari şi spatele comod în inimă. Acum locuiesc într-o casă văruită în alb să nu poată poezia ieşi din ea. Dau petreceri cu trandafirii, deşi pantalonii mei sînt plini de găuri de forma patriei. Convorbirile telefonice ajung mai greu la mine pentru că sînt multe păsări pe firul de telefon şi strîng vocile cu ghearele lor mondiale. Însă după ce a stat ploaia şi lumina a intrat înapoi în florile de cîmp a început să sune telefonul. "Eu sînt îngerul în carne şi oase de care aveţi nevoie, spune cineva de la capătul firului, pot topi cu fundul gheţarul din Groelanda. Alo, nu închideţi să mă recomand pînă la sfîrşit, continuă femeia îngrijorată, am călărit şi crocodili, spăl vasele cu limba şi fac masaj cu sfărcurile. Domnule, pot parcurge marginea patului sărutănd, nu mă plictisesc stînd în aceeaşi poziţie cînd fac dragoste, îmbrăţişările mele sînt imperfecte ca să le puteţi ţine minte." "Domnişoară, zic, ştiţi să cîntaţi la un pian invizibil?" Mi-a închis. Am primit zeci de telefoane. Înţelegeam numărul mare de apeluri ştiind rata şomajului din ţara mea. Într-o zi o voce de bărbat fără nici o introducere spune; "Da domnule, ştiu să cînt la un pian invizibil că pînă să îmi schimb sexul am fost pianiast." Mai mă gîndesc şi acum dacă să îl angajez sau nu pentru că ştiu că îngerii nu au sex.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu