joi, 7 februarie 2013

Un popor cu pantalonii rupţi în fund

Nu ştiu dacă păsările ţin post dacă drumurile lor duc în rai sau în iad, dar de bună voie am devenit informatorul lor. Am completat şi un formular prin care mă angajam că de cîte ori se schimbă anotimpurile să fac cîte o informare.
Vă este uşor să mă denigraţi , dar nu vedeţi că porţile speranţei sînt legate cu lacăt, sînteţi orbi? Cu atîtea lătrături în jur nu mai ştim care sîntem reali şi care nişte clovni? Mă gîndesc că dacă în viaţa aceasta păsările, nu vor putea rezolva nimic din visele noastre cu singuranţă pe lumea cealalta, ele deţin puterea în cer, ne vor lăsa la post-restant răspunsurile privind starea fericirii înainte de a muri.
Ultimele ştiri le-am trimis consiliului de coroană al păsărilor zilele trecute cînd vîntul a avut un accident de circulaţie în Piaţa Victoriei. Pînă  i s-a pus respiraţia în ghips, scăpat de supraveghere, am avut timp să trimit un SMS.
I-am informat că la noi muncitorii au pantalonii găuriţi în fund, ţăranii au şi nădragii şi cămăşile găurite. Elevii au caietele găurite, medicii acoperă găurile din sănătatea oamenilor cu foi de hîrtie format A3. Bugetul un animal fictiv ce mănîncă din buzunarele noastre este şi el cu stomacul găurit. Dacă am pune aceste găuri una lîngă alta ar rezulta o gaură mare cît ţara. Ne naştem goi, trudim toată viaţa şi nu reuşim să ne acoperim nici pielea în totalitate. Suprafeţe mari din suflet rămîn neacoperite ca fîntînile secate din bărăgan. Tata a avut o singură pereche de pantofi toată viaţa eu am două perechi, dar asta nu înseamnă că sînt un capitalist avut.
Formăm un gol imens, nu ne poate mîngîia nimeni. Sîntem nişte cearcăne ce ne rostogolim prin dezamăgiri, nişte absenţe cu cavernele la vedere.
Dacă ne-am naşte blocuri am arăta a ruine, fără ferestre, cu lifturile blocate în rugina tranziţiei. Becurile din camere s-ar sinucide văzînd monstruozitatea tristeţilor, glucidele din săruturi s-ar arunca de la etaj, iar bila din oameni ar produce secreţii cît fabrica de salivă din proprietatea sindicatelor.
Unii dintre ei, mai ruşinoşi, şi-au pus jaluzele la golurile din inimă, alţii cearşafuri de culoarea duminicilor ploioase. Dacă dintr-un text de Soljeniţîn decupezi cam cît reprezintă Siberia pe hartă, nu se mai înţelege nimic, aşa şi din oamenii dacă îi priveşti cu atenţie o să vezi în faţa ta nişte cazemate de oase, umede de lacrimi.
Un unchi de-al meu care îşi foloseşte nevasta pe post de calculator după ce şi-a cumpărat o pereche de pantaloni noi, nu a ieşit cu ei pe stradă pînă nu le-a făcut două găuri în fund.
-Să nu creadă lumea că nu am ce face cu banii şi-mi cumpăr zilnic cîte o pereche de pantaloni, doar nu sînt politician, zise el, amestecîndu-şi cuvintele cu melacolie.
Răsăritul de soare trebuie să-l prindă cu pantalonii rupţi, cînd îi înfloresc pomii trebuie să i se vadă puţin şi din izmene, altfel se sperie florile, crezînd că este vreun străin. Nu răscoleşte stelele cu privirea cu haine noi să nu-l confunde cineva cu vreun mincinos de la guvern. Noroc că nu se fotografiază că la noi adevărul nu devine inteligibil decît în imagini.
Nu vă neliniştiţi, nu o să spun niciodată că unchiul meu este un adept al pornografiei că pipăie ţîţele vacii înainte de a  o mulge. Iar eu, nu practic sporturi extreme nu pentru că provin dintr-un popor cu pantalonii rupţi în fund, ci datorită faptului că cei de la Bruxelles vor să o fac dezbrăcat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu