marți, 5 februarie 2013

Un om dezorientat

Liftul a înţepenit de frig la etajul cinci. Blocul este neîncălzit de cînd s-a făcut o simulare cu soarele, acesta venise în vizită la un pictor de la mansardă şi a fost folosit pentru scurt timp pe post de godin, dar fără nici un rezultat pozitiv. De ziua mondială a ulcerului cînd tocmai consultam Statuia Libertăţii din oraş să văd dacă suferă de această boală s-a desprins o bucată de beton, partea din care erau modelaţi sînii şi mi-a zdrobit speranţele, puse de mine la adăpost să nu se prăfuiască. Frizerul din cartier care făcea şi pe dascălul, fără să i se impună să fie credincios, la slujba de duminica trecută s-a apucat să tundă o enoriaşă în faţa bisericii că se închinase la iarbă şi avea părul pieptănat după religia budistă.
Lumea a ajuns acolo unde trebuie să fie, iar eu mai inteligent de atît, nu pot fi. Era exclus să studiez toată documentaţia secolului trecut plus un deceniu şi ceva din cel pe care îl parcurgem să am convingerea că visele mele au o şansă de a fuziona cu realitatea. Nu am mai folosit nici un prezicere pentru următorii mei paşi, am renunţat să mai însoţesc ploile prin pustiul inimii.
Am luat-o pe drumul care mergea la stînga.
Drumul fusese  bătătorit de batalioane de proletari înaintea mea. Eram în postura unui constructor de poduri ce caută rîuri. Făcusem o investiţie personală în aceasta traiectorie. Renunţasem să mai caut Cercul Polar unde auzisesem că toamnele pot fi păstrate în forma în care sînt acum, nu se mai pot extinde din cauza aurorelor boreale. Nu am mai citit versuri să nu-mi crească capacitatea de a produce emoţii, nu am mai băut numic să nu păţesc ca şi cetăţeanul turmentat a lui Caragiale
Pe drumul aceasta, "la stînga", erau aşa de multe radiaţii de parcă locuisem în case de uraniu pînă acum cîţiva anii, nu ştiam că trecutul este un cărbune dint-un material cosmic ce se stinge foarte greu. Din cauza căldurii schimbă direcţia vîntului, blochează telefoanele, nu te mai poţi recunoaşte pe tine, ţi se evaporă conturul iniţial.
Mă aşteptam, în zona asta muncitorească să găsesc Muzeul lui Marx, un depozit cu sirenele trase în timpul grevelor, o locomotivă cu aburi ca emblemă a sudorii. Credeam că aici voi găsi mase de oameni ce au ca unică avere munca. Mă pregătisem să văd cum şefi de echipă, conducători de uzine prelucrează viitorul cu mîinile şi-l înregistrează la Institutul Internaţional de Standardizare şi Metrologie.
 La plecare luasem cu mine făină, drojdie, mă gîndeam că sînt nemîncaţi, să le fac nişte lipii. Nu m-am îndurat să dau la animale recolta de  dovleci în care luna era ţinută prizonieră. Voiam să le pregătesc nişte plăcinte că sînt săraci şi nu au bani să dea la fast-food. Le adusesem şi o maşină manuală de făcut ţigări, introduci pe o parte tutun şi asfinţituri şi pe partea cealaltă ies trabuce pline de fum.
La un moment dat un tip deschide portiera la un BMW X6 , pe care credeam că l-a cumpărat din ajutorul social şi-mi zice:
Băi ţărănoiule, nu mai ai oxigen în batiscaful ală plin de păr de stai şi visezi pe trecerea de pietoni?
Atunci am văzut că zona asta, de stînga, din ţara este plină de vile, maşini impozante, lux.
Cred că parametrii de orientare ai lumii trebuie urgent modificaţi. Cînd iubim, de fiecare dată iubim cîte o fantomă. Într-o femeie căutăm ceea ce ne-am dori noi să găsim în ea. Într-o ţară "stînga" sau "dreapta" sînt două drumuri imaginare păzite de acelaşi diavol. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu