sâmbătă, 2 februarie 2013

Un cartier select

Locuiesc în oraş în locul unde s-ar află fierea dacă acesta ar fi un om.Aici viaţa este amară, în toate casele se găseşte cîte un accelerator de sărăcie, sînt sute de conducte înşirate de instalatorii de la guvern prin care circulă necazurile. În această zonă lacrimile au agresivitate ieşită din comun, perforează hainele concetăţenilor mei, nu există nici un adăpost antiagresiune împotriva regimului politic, cîinii umblă cu simulatoare de oase la gît. În această parte a oraşului toate veştile bune ajung cu întîrziere, simţurile oamenilor sînt dereglate, nu-i greu să înţelegi că aici trebuie neapărat să fii bolnav de ceva, dacă nu ai în tine microbul evadării trebuie să te operezi, să ţi se bage o durere în corp,un ulcer, o tumoare, ceva care să te deranjeze. Nervul aspiraţilor este extirpat la naştere. Duşmanii din interiorul trupului nostru trebuie toleraţi şi duşi cu pompă la Palatul Cotroceni pentru a li se înmîna cîte o medalie.
Cartierul acesta, unde ar trebui să fie fierea, s-a contaminat de secreţiile rafinate produse în laboratoarele puterii, reperele s-au inversat, se vind cele mai ieftine produse ale logicii. Sînt recomandate diete pe bază de asfinţituri care te scot din gustul public.
Dacă merg să împrumut o carte rară de la biblioteca Nicolae Iorga, sînt refuzat sistematic pentru că în regulamentul de organizare se specifică limpede, cititorii sînt obligaţi să aibă barbă. Mă gîndesc cînd le vor veni rîndul copiilor să citească asemenea cărţi.
Primăria a pus în aplicare un proiect prin care toatele magazine să vîndă alimentate bio. Nu găseşti decît pîine cu branule să le poţi conecta la lujerii de trandafiri din curte, salam din porci invalizi în care nu au intrat păcatele, prăjituri cu revelaţii.
Uitaţi, ce mi s-a întîmplat în cartierul acesta unde locuiesc. Nu vă spun, de cîte ori am propus să întoarcem oraşul şi gara de vest să devină gara de est, dar ca în orişice problemă, nimeni nu m-a bagat în seamă. O domnă m-a invitat să-i fac o vizită în jurul orei 8 p.m. Mi-a atras atenţia să fiu cu mare băgare de seamă cînd intru la ea, să nu mă vadă nimeni. De fapt, această teamă a femeilor de a primi pe cineva este generalizată, nu se manifestă, decît în cazul cînd vine SMURD-ul pentru a salva pe cineva de la moarte. Ca să o protejez pe deplin, m-am gîndit că ar fi mai bine să decupez zidul din spatele blocului şi să intru la ea. Eram avantajat că locuia la parter şi vecinii îşi pregăteau hainele pentru momentul învierii pe care nu-l cunoşteau, dar părintele paroh le sugerase să fie pregătiţi în orice moment, chiar şi cînd dorm.Ca să sparg în zid o uşă cam de mărimea mea, oricum peste un metru şi nouăzeci de centimetrii, mi-a luat o groază de timp. Am ajuns la ea pe la ora zece, plin de praf, însetat, cu codul numeric personal de nerecunoscut, avea toate cifrele sărite. Numele meu scris pe cartea de identitate avea cerneala cu un deficit enorm de trombocite. Doamna nu a mai avut răbdare, ca de altfel toate femeile din cartier, trebuia privită repede prin interior să nu intervină vreo eclipsă în ovule. Un bărbat lungit în pat, cu faţa în sus, aştepta liniştit ca ea să-i termine de bandajat sentimentele cu leucoplast.
Am hotărît să mă mut din acest cartier, îmi plăcea zona în care ar fi fost inima dacă oraşul, cum v-am spus, ar fi fost un om. Era un cartier foarte căutat, oamenii se îndrăgosteau repede, poate şi pentru că îi auzeai vorbind despre Paul Verlaine, despre "O vreme petrecută-n iad" de Artur Rimbaud.
Numărul morţilor din cauza suprasolicitării cauzate de studiul poeziei era foarte mic. Aici poţi să te speli din oră în oră că nu poţi să scoţi mirosul mirosul politic din tine, toţi cetăţenii au perfuzii cu minciuni, o oră de dragoste costă cît biletul pentru lift, se fac ecografii şi viselor. În acest loc invidia şi antipatia au fost eradicate.
Cred că cei ce locuiesc în acest cartier, nu au un Sarajevo în ei, cum am eu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu