marți, 19 februarie 2013

Trecutul nostru adunat în umbre

Umbra este sora educată a întunericului şi am probleme din ce în ce mai mari cu ea. A ajuns să mă imite şi cînd îi dau fusta jos şefei mele de partid. Îmi ascunde o parte din producţia de vise prin poduri şi pivniţe, dar cel mai grav lucru cu care mă confrunt este acela că modifică gravitaţia în funcţie de densitatea ei.
De exemplu, noaptea, care este o umbră mai în vîrstă, atît de tare mă apasă şefa mea cu sînii şi coapsele că de-abia apuc să strig "daţi gravitaţia mai încet că o să-mi strivească toate cuvintele şi nu mai am cu ce descrie omul de tip nou, omul capitalist".


Priviţi la pantofii mei, arată ca nişte dezertori din focurile dragostei din cauza gravitaţiei foarte mari la suprafaţa pămîntului, nu vor să uite drumurile pe unde au umblat. Cu lumea lipită pe tălpile pantofilor merg pînă ce aceasta se uzează şi nu mai scoate o vorbă.
Cînd te gîndeşti la umbre şi întuneric, de fapt materia primă din care sînt compuse tristeţile, prima pornire este să le găseşti o definiţie. Apoi să le ascunzi într-un text despre ploaie şi furtuni pentru a nu te mai urmări pretutindeni toată stradă, prin parcuri. La mare umbrele apar imediat, ies din adîncul mări şi urmăresc turiştii pe plajă. La nudişti umbrele sînt reliefate mai bine ai impresia că este un corp omenesc unde rîuleţele de sînge şi vise au fost confiscate de soare.

Dacă m-aş fi născut într-o altă ţară din Europa nu ştiu dacă aveam aceeaşi umbră. Cred că oamenii din acea parte de lume au altfel de umbre, sînt mult mai uşoare, mai suportabile. Atîta timp cît muşchii, inima, braţele sînt fericite, nu cred că umbrele sînt atît de încruntate şi negre. Savanţii spun că fericirea, iubirea şi serotonina nu lasă umbre pe pămînt. Moleculele lor au pulsaţii imaginare sînt transparente, pot fi respirate fără să te îmbolnăveşti de plămîni. Ele sînt ovaţionate de lumină. Ezitarea lor se numeşte bucurie. Umbrele nu au libertatea să se organizeze în blocuri războinice cum a fost Tratatul de la Varşovia, nici măcar regretele nu se adună sub forma unor ONG-uri sau Societăţi Comerciale cu Răspundere Limitată.


La noi numai sărăcia dintr-un singur om lasă o umbră atît de mare că numai Himalaia o întrece. Dacă mai pun la socoteală melancoliile, nostalgiile, disperarea, România se află pe primul loc în clasamentul producţiei de umbre.
Dacă ar fi să miros umbra unui locuitor al ţării mele sigur aş avea senzaţia că m-am apropiat de un trup părăsit. Dacă ar fi să o pipăi cu certitudine ar avea răceala unui funcţionar semeţ de la guvern. Dacă ar fi să o ascult aş auzi cîtă moarte a acumulat în ea pînă acum.
Cînd şefa mea mi-a dat dispoziţie să mă găsească în pat, dezbrăcat şi cu rugăciunea de iertare a păcatelor citită de la un capăt la altul şi am intrat în bucătărie să trag un gît de whisky, umbra mea, fiind atît de lungă şi de grea, a dărîmat toate farfuriile de pe masă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu