duminică, 3 februarie 2013

Sirenele

Degeaba stau cu puşca în mînă, toate femeile au plecat clandestin din mine, inima mea are atîtea fisuri că îmi este teamă să nu-mi iasă afară şi patria. Nici nu ştiu de unde mai am putere să închei un armistiţiu cu statul să-mi depoziteze şi mie amintirile în fostele unităţi militare. Într-una din zile m-a abordat un obişnuit al birtului, să-i vînd aceste povesti pe o sumă de nimic, că are el o maşină ce funcţionează cu trandafiri şi le poate transforma în poeme.
L-am refuzat, i-am spus, măi băiete apucă-te de altceva, intră în politică, fă-ţi o covrigărie, nu vezi că nu mai citeşte nimeni poezie în ţara asta, devii suspect, lumea va crede că ai o doagă sărită şi îţi va suspenda dreptul la ajutorul de încălzire.
Norocul meu a fost că am găsit un ONG în obor la Bucureşti care repara ambalaje. Şeful lor mi-a zis, ce inima nu-i tot un ambalaj, numai că ea ţine dragoste. Mi-a cusut inima de parcă este nouă, mă pot apuca din nou de iubit şi de băut.
M-aş putea îndrăgosti de o Sirenă. Niciodată, nu mi s-a întîmplat să mă îndrăgostesc în apă. Vreau să văd cum este să iubeşti la o sută de metrii adîncime în mare. În pivniţă m-am îndrăgostit de fata vecinului nostru şi de Minulescu, dar în lacuri sau iazuri niciodată. Nu găseşti femei care să locuiască sub ape. Cred că nu s-au adaptat, de-a lungul erelor, la modul de viaţă subacvatic că nu se puteau ruja, nu puteau merge pe tocuri şi trebuia să stea permanent dezbrăcate .
Mi-a spus un marinar bătrîn, care de atîţia ani petrecuţi pe mare devenise fratele stelelor, că de cînd am trecut la capitalism, deşi nu ni se prea potriveşte, au apărut din nou Sirenele în Marea Neagră. Poate guvernele au luat atîtea decizii greşite şi din cauza cîntecelor lor miraculoase. Oricum, nu cred că Sirenele mării sînt mai primejdioase decît sirenele din jurul parlamentarilor, aşa că voi rămîne fidel ideii de a mă îndrăgosti de una dintre ele.
Să văd cum o să mă fac înţeles, să caut un dicţionar româno-maritim pentru că va trebui să vorbesc cu toate vieţiutoarele mării, cu meduzele, cu melcii, cu peştii, cum îi stă bine unui locuitor cumsecade al apelor. Voi urmări cum se comportă cuvintele în apă, se udă, se transformă în bule, în icre. Va trebui să fac cîteva exerciţii cu înjurăturile, să urmăresc dacă se propagă mai repede prin apă, din cauza sării se amplifică sau se duc la fund, pentru că nu voi renunţa la mitinguri, chiar dacă nu mi-am cumpărat costum de scafandru. Nu trebuie să neglijez nici semnele de circulaţie din adîncurile mării, dacă vine la mine în vizită vreun prieten, să-i fie uşor dacă toţii delfinii vor fi ocupaţi cu circul de la suprafaţă.
O problemă dificilă va fi să nu cumva Sirena de care urmează să mă îndrăgostesc să iubească vreun marinar georgian care la rîndul lui să iubească vreo rusoiacă, iar rusoaica să fie îndrăgostită de vreun pescar turc care iubeşte un mus bulgar, cum se întîmplă foarte des pe uscat.
Mi-am luat inima în dinţi, după ce mi-am pus pantofii cu geamanduri, cămaşa imprimată în colaci de salvare şi nu m-am oprit decît pe ţărmul mării. Mi-am ales un loc strategic, lîngă golful unde a fost exilat Ovidiu, să aştept Sirena.
Un cetăţean din Constanţa, nu ştiu dacă nu cumva era chiar marinarul cu care mai vorbisem, mi-a zis, vezi domnule de treaba, nu există Sirene în apele astea, poate cine ţi-a spus s-a referit la sirenele de pe vapoare ce  anunţă soţiile de sosirea marinarilor şi să mai diminuieze numărul de crime de pe aici.
Nu l-am ascultat, am rămas pe ţărmul mării să-mi aştept Sirena. Dacă la vara veniţi pe litoral şi vedeţi un ins, cum se uită cu atenţie în larg, să ştiţi ca sînt eu, aşteptînd să se evapore toată apa, în speranţa că într-o zi voi zări pe fundul mării, printre vapoarele scufundate, Sirena.

Un comentariu: