luni, 4 februarie 2013

Să fii, politicos!

Dacă v-aş spune, că umblu cu scara după mine să mă urc  la stele cînd mi se face dor de gura ei lentă, mă veţi crede? Toţi profită de politeţea mea. Iarba de pe marginea drumurilor pe care o las lumii să se răcorească, faptul că uit cîte un sărut pe săptămînă, din trusa ei de gesturi şi nu toate odată, o fac tot din politeţe.
Am privit atîţia ani oamenii printre degete, am întors capul în altă parte cînd toamna îşi făcea şantier în sufletul meu şi se punea pe demolat, nu am strivit la timp păduchele de aur din fruntea politicienilor. Cînd trandafirii se resemnau, văzînd că lovitura de stat pe care am încercat să o dau sărăciei a fost dejucată, le-am făcut transfuzii cu sîngele meu, mi-am luat un masterat în asfinţituri, toate acestea pentru că sînt un cetăţean politicos şi respect bunele maniere ale luminii.
Mi-am propus să mă schimb. Nu mai vreau să mă reped la manualul să învăţat singuri limba germană cînd văd poza lui Goethe sau Bertolt Brecht, nu mai vreau să fac o mie de cereri ca spitalele să fie mutate în păduri pentru a diminua raza de împrăştiere a suferinţelor în oraş.
Gata, s-a terminat cu atîta politeţe, chiar dacă se va supăra mama. De fiecare dată îmi spunea, cînd ieşi pe stradă, să dai bună ziua, să fii atent cu oamenii în tramvai să nu-i calci pe picioare, să cedezi locul doamnelor însărcinate.
Mama nu avea de unde să ştie că în timp ce eu nu mai puteam să-mi duc emoţiile şi le urcam în mijloacele de transport, majoritatea femeilor erau însărcinate de o jumătate de oră, iar spaţiul din zîmbetul lor mai era încă mobilat cu săruturi. Ea nu vedea zgîrieturile de ghiare de tigru de pe zidurile caselor, nu ştia că sînt urmele mîinilor politicienilor, nu simţea că tinereaţea mea şi a altora ca mine au luat forma unei lacrimii, nu auzea ţipetele din orfelinatele durerii înfiinţate în fiecare cartier din oraş.
Pe politicieni, mamele lor, nu i-a învăţat să nu mintă, să nu fure şi ultima funie de ustoroi din curţile ţăranilor pe care o păstrau să le fie ştreang , să nu confunde adevărul cu un gîndac de Colorado. Cît de politicoşi au fost cînd au făcut din necazurile compatrioţilor lor lingouri de aur?
Nu voi mai permite nimănui să-mi spună să fiu politicos, în cel mai rău caz accept să fiu visător. Nu mai vreau să fiu politicos cu propietari de firme impozante, de case care mutate în acelaşi loc ar constitui un cartier, cu posesorii viitorului nostru.
Mi-am împărţit trupul în provincii să pot să-mi imaginez mai multe lumi în acelaşi timp. Am numit guvernatori în fiecare dintre ele fraţii lui Talleyrand. În regiunea unde se găseşte şi inima am ceva probleme de adaptare. Cînd îmi cristalizează celule din trup cu mîna, cînd  pulpele ei albe se străduiesc să oprească timpul, nu pot să-i spun că nu sînt pregătit să cobor în ea. Devin politicos ca un şcolar ce a închis din greşeală soarele în penar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu