joi, 21 februarie 2013

Rezervaţia de eternitate

De ce mă întrebaţi dacă eu am pus plombe de aur sărăciei, nu ştiţi că guvernul a deschis la parter un centru de stomatologie modern. În comunicatul către ţară se specifică foarte clar că sărăcia din ţara noastră pentru a nu fi confundată de către delegaţiile străine ce supraveghează înmulţirea gîndacilor de colorado cu prostituatele din jurul hotelurilor din oraşe a fost supusă mai multor renovări printre care şi domesticirea zîmbetului. Membrii guvernului au dreptate, chipul hidos al sărăciei ajunsese să sperie pe stradă copii, pensionarii, proletariatul cu barbă şi fără barbă.
De ce mă întrebaţi pe mine dacă afluienţii fericirii acestui popor sînt pe cale de a seca. Nu ştiţi că eu în casa ei sînt un intrus fără ecuson, fără un costum adecvat acestor emoţii. Eu pentru un gram de serotonină am legat zeci de filamente între artere poate se vor aprinde, pînă mi-a zis un electrician, "vezi domnule că alea sînt filamente pentru a vedea în intreriorul secolului, nu pentru a lumina interiorul iubirii". Nu-mi rămîne decît să găsesc o modalitate de a face ca sîngele concetăţenilor mei să circule în sens invers şi poate toţi vor rămîne tineri şi fericirea nu se va mai putea surpa în ea însăşi.
De ce mă întrebaţi dacă lacrimile mele sînt tipare pentru rouă şi dacă producţia de rouă este în creştere. Nu ştiţi că nu am probe să demonstrez în instanţă nici că mor în fiecare zi, nici că trăiesc în fiecare zi. Vîrsta pe care o am este partea din privirea mea pe care o ţin sub pămînt ca acesta să nu se răcească şi să ia dreptul rădăcinilor copacilor de a sta la coadă la lumină. Oricum nu vreau să vă las fără mine şi fără cuvintele mele cu ajutorul cărora dragostea îşi face autoportretul. Cine altcineva în locul meu ar putea să vă aducă maci pentru a vă aprindă visele?
De ce mă întrebaţi pe mine dacă am dreptul să refuz lumea aceasta nebună şi să nu-i mai primesc pe prietenii mei dispăruţi în memoria mea. Este foarte dificil să înlocuiesc prezentul cu eternitatea. Trebuie să ştim că din universul acesta nu ieşi decît mărunţit ca dintr-o maşină de tocat.
Nu mă mai întrebaţi nimic, vă spun eu, nesilit de nimeni, m-am aruncat în mine ca în Groapa Marianelor.

Un comentariu: