vineri, 22 februarie 2013

Primăvara o amantă nemuritoare

Primăvara poate porni, i-am găsit şi cîţiva sponsori să o finanţeze pentru a-şi procura clorofilă. Cu o macara, soră cu acelea care înainte construiau blocuri comuniste, am ridicat iarna din subconştientul nostru şi am depozitat-o în inima politicienilor. Buldozerul l-am folosit să împing căldura în ramuri. De la o casă de modă de lîngă ecuator i-am procurat lenjerie luxuriantă ca să pot plasa în parametrii admisibili zgomotul inimilor din cartier.
Dimineţile pot fi memorate împreună cu stele adormite pe acoperişuri fără să ne facem griji că din cauza ceţii o să răcim la plămîni, o să răguşim şi nu vom mai putea recita versuri din Bacovia. Putem mărturisi mai uşor fisurile din suflet lăsate de zăpezi, ne putem întoarce la poporul nostru de speranţe abandonate, astă toamnă, în vitrina unui magazin ce comercializa surîsuri.
Aveţi grijă, primăvara trupurile noastre pot fi atacate în vis de un fel de terorişti ai fericirii, de un fel de viruşi cosmici ce ne determină să ne retragem sentimentele din circulaţie. Oricine poate privi în adîncul nostru sau poate scăpa tărîmul celălalt al vieţii în sufletul nostru. Lumea acest un fluviu gînditor ne strînge  ca o cămaşă strîmtă ce nu poate fi încheiată la nasturi niciodată pentru că este într-o permanentă tranziţie.
Toate lifturile din oraş cară la ultimul etaj, spre a fi împrăştiate în văzduh, bucuriile uscate de frig de astă iarnă, îmbrăţişările nefinalizate, drumurile fără nici o direcţie. Pe foia albă de hîrtie nu mai este nici o umbră, vîntul umblă ameţit că a primit moştenire acoperişuri fară zăpadă, prin cărţi verbele au început să înmugurească şi substantivele să se acomodeze cu lumina din mîna autorului, Aştept ca la întoarcere păsările cu zborul împrospătat să spargă toate tăcerile rămase ca nişte ouă nefecundate în cuiburile abandonate în adîncurile pădurii.
Oraşul este pregătit, primăvara poate porni spre oameni. Am avut grijă să nu fie rănită de sînii ei, mi-am lăsat mîinile acasă să-i îmblînzească emoţiile din coapse. Spaţiile libere dintre cuvinte de pe firul telefonic aşteaptă ca un răsărit crud să le umple cu limpezime. De sub copitele cailor, din frizerii, din andrelele albastre ale inimii ce croşetează dragostea, primăvara este pregătită să pornească. Arterele mele, frontiere ale iubirii, sînt gata să lase primăvara să treacă spre celulele mele fără paşaport. Am făcut curat în piaţa publică, sărăcia am înecat-o în lacrimi, iar neroziilor şi obsesiilor le-am dat foc. Visam atît de mult că nu ştiam ce forme să mai dau copacilor şi frunzelor să reziste pînă la toamnă, grădinile erau ameţite, în lucruri se dereglase cadenţa singurătăţii.
Simţeam cum primăvara se pregăteşte să  întîmpine pămîntul cu simţurile mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu