vineri, 1 februarie 2013

Poştăriţa

Nu sînt întristat că într-o zi vom muri cu toţii, că direcţia muncii m-a angajat cu ziua să întocmesc certificate de naştere pentru fulgii de zăpadă. Chiar dacă am căzut în cap de la etajul doi al unui sonet de Shakespeare de începusem să cresc în lăţime, chiar dacă mîna, cu care îmi fur singur banii din buzunar să plătesc construcţia de diguri în artere să nu se reverse iubirea, am avut-o în ghips două săptămîni, nu am fost atît de supărat, cît sînt pe poştăriţa din cartierul meu.
Poştăriţa de altfel este o femeie frumoasă cînd nu cară gentoiul ăla mare şi nu aduce veşti proaste din Afganistan despre soldaţii noştri plecaţi ca turişti culturali, avînd armele ascunse în trusa de bărbierit.
O privesc cînd îmi aduce corespondenţa, dă cu piciorul la nori să îndepărteze ploaia, nu vorbeşte cu nimeni să nu-i scape vreun secret din scrisori, fluieră la porumbei cu prietenie, ştiind că au profesat meseria ei pînă au început oamenii să se sinucidă. Se opreşte în faţa porţii, de parcă inima ei nu ar putea să bată fără să-mi colonizeze cutia poştală cu hîrtii.
Sînt multe case în cartier, dar strada mea este cumsecade nu a avut pretenţie să fie acoperită cu piatră sau asfalt. Este din pămînt. Cînd ies la poartă, mă tutuieşte că sîntem făcuţi din acelaşi material.
În anumite zile poştăriţa vine şi de trei ori, înghesuind în cutie, scrisori, facturi, avize. Rămîn uluit cîte firme, de pe tot globul, îmi scriu, fiecare cerînd bani, ca şi cînd eu aş fi singurul care încasează şomajul în această ţară şi nu găseşte un loc de muncă.
Nu comunicări din astea aştept eu de la poştăriţă, ci o depeşă de la primărie prin care să fiu informat că singurătatea, nu se va muta în casa mea, deşi a cîştigat, în prima instanţă, procesul. Aştept de la oficiul de cadastru şi cartografie o hartă cu delimitarea marginilor iernii ca să ştiu unde plantez trandafirii la primăvară. Văzînd că toate taxele se măresc vreau să ştiu dacă s-a pus impozit şi pe scuipat, poate nu mai iau cu mine la mitinguri toată trusa de gesturi.
Doresc să mi se trimită o adresă oficială prin care să mi să spună cînd va avea loc următorul cutremur. Îmi trebuie cîteva zile pînă îmi pun la adăpost amintirile, mulajele cu sînii femeilor ce veneau să le tratez insomniile, poate mai găsesc ceva din copilăria mea prin pod.
Am făcut cerere de schimbarea semnăturii, nu reuşeam să scot bani de la băncile din oraş. De fiecare dată, fata de ghişeu îmi spunea că nu se potriveşte semnătura şi plecam cu buzunarele goale.
Am propus o nouă scară de măsurare a impactului metaforelor asupra lumii şi a inimii cititorilor, alta decît Richter sau Mercalli şi nu am primit nici un răspuns.
Poştăriţa îmi ignoră aşteptările, nu-mi bagă în cutia poştală ce vreau eu. Parcă ar fost la reciclare la guvern, în ultimul timp îmi aduce facturi peste facturi, ca şi cînd politicieni nu ar avea altceva de făcut, decît să calculeze şi să expedieze prin poştă facturi oamenilor.
Cea mai draconică formă de asuprire a acestui secol o reprezintă factura, căci libertatea fără bani este o fantezie a unui înger.

Un comentariu:

  1. Bag seama ca si tie iti place sa primesti corepondenta! Si pe mine ma dezamageste dar tot o astept cu sufletul la gura!

    RăspundețiȘtergere