duminică, 24 februarie 2013

Norocul este o infirmitate

Fiind unul din specialişti în împrospătarea aerului din cartierul meu, dimineaţa pun ventilatoarele să îşi facă treaba şi în spaţiul neaerisit din cutiile de chibrit, în pivniţe, în trecutul meu tentat să devină mitologie. Oamenii mă ştiu de cînd am pus capăt războiului dintre compozitori şi privighetori, obligînd ambele părţi să semneze un armistiţiu valabil pînă se vindecă stejarii de scorburi, dar şi pentru că am publicat manualul de comportare pe lumea cealaltă. Aşa m-am trezit Preşedintele comisiei de extragere la loto în perioada postului mare. Aşteptam de mult funcţia aceasta însă lipsa de susţinere a unora m-a nedumerit, deşi se vedea cu ochiul liber cine are case, vile, terenuri şi aur în ţara aceasta. Nu ştiu cum dumnezeu numai cîţiva nimereau numerele cîştigătoare extrase la loto în fiecare săptămînă de douăzeci de ani încoace.  Norocul era o infirmitate ce făcea parte din trusa lor de gesturi. Ţara devenise loteria lor. Cifrele care schimbă destine li se arătau la slujbele religioase ţinute în ministere. Ulterior am citit şi argumentele pentru care fusesem ales şeful norocului, erau scrise cu litere mari la intrarea în oraş. Toţi cei ce acţionase sărăcia în instanţă pentru; hărţuire sexuală, rele tratamente aduse minorilor, alungarea visele peste hotare erau eligibili şi în urma tragerii la sorţi se alegea preşedintele. Se cunoştea că folosesc cuvinte cu gheare, că sînt adeptul împăduririlor în jurul plajelor cu nudişti, că i-am tolerat lui Walt Whitman şi aroganţa de a considera că odată cu el "s-a născut în sfîrşit un bard american". Niciodată nu am făcut cute mari fustelor femeilor cînd le dezbrac să nu scot misterul din ele, niciodată nu am lăsat bătrînele să alerge pe terenul de sport, nu pentru că le-ar creşte tensiunea, ci pentru că şi-ar putea pierde placa dentară în gazon şi acesta s-ar usca de teamă să nu fie mîncat. În concluzie, văzînd cum aprind felinarul singurătăţii în fiecare seară ceea ce însemna că sînt un bun locuitor al ţării alături de mecanicii de locomotivă ce transportă speranţele cu marfarul mi s-a dat sceptrul de preşedinte. Venise momentul să renunţ să mai fiu ginerele lacrimilor, era timpul să nu mai fiu susţinătorul teoriei precum că dragostea se sfîrşeşte la marginea patului, sosise ora astrală să scap poporul de sărăcie. Loteria română are din surse neconfirmate mai mulţi bani, decît Banca Naţională. Era timpul să ne răzbunăm pe cei ce au furat tot din această ţară şi să împărţim banii loterei. Am conceput un regulament simplu. Cei ce nu vor ghici nici un număr din cele şase extrageri vor cîştiga marele premiu, cei care vor nimeri un singur număr vor primi mai puţini bani cu valoarea numărului extras şi tot aşa pînă epuizăm întreaga sumă. Vreau să-i văd pe români murind frumos de bucurie să-i văd zîmbind mai des, privind cerul cu îngăduinţă. Sărăcia a uscat oraşul, grădinile, fluturii nu mai sînt o aproximaţie a aerului au devenit lacăte pentru magaziile anotimpurilor, oamenii sînt îngrijoraţi ca nişte farfurii aşezate pe colţul mesei. Sărăcia este un viciu istoric al guvernanţilor care niciodată nu vor avea inteligenţa să nu mai pună mine antitanc pe drumul pe care noi ne deplasăm să le confiscăm prostia. Aveţi grijă să nu rătăciţi biletul la loto cum v-aţi rătăcit viaţa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu