vineri, 8 februarie 2013

De trei ori la tribunal într-o singură zi

Sînt zile cînd îngropăm de vii în uitare fostele iubite. Sînt momente cînd tratăm lucrurile imaginare ca fiind reale, ne înrămăm tristeţea şi o aşezăm lîngă anotimpul neterminat.

                                                         *   *   *

Cînd i-am spus unei doamne că vibraţiile ei îmi scutură scrumul de la ţigară m-a acuzat de hărţuire sexuală. A trebuit luni de zile să umblu pe la savanţii de zgomote să-mi elibereze o adeverinţă din care să reiasă că am dreptate. În final se sublinia că numai frecvenţa sfîrcurilor are puterea de mototoli cearşafuri sau de a îmbolnăvi un trandandafir.
Dacă s-ar fi luat în considerare şodurile şi fesele, vibraţiile lor ar fi putut paraliza zeci de fluturi  pe o suprafaţă de o sută de metrii patraţi. Am cerut despăgubiri. În faţa judecătorului voiam ca doamna să facă o îmbrăţişare atît de perfectă încît să-mi dezlege primăvara din celule ca să-mi realizez idealurile.

                                                            *   *   *

"Libertatea de opinie şi a credinţei sînt întotdeauna tardive" i-am spus eu unui parlamentar, folosind cuvintele lui Paul Valery. Politicianul   încerca să convingă o sală plină de profesori  că prezentul este o bucată de ciocolată care trebuie consumată pînă la sfîrşitul zilei.
-Vreţi să aduceţi viitorul cu toate bunurile şi resursele prezumate şi să le consumaţi acum, dumneavoastră şi familiile, i-am reproşat, considerînd că şi perseverenţa este un mod de a te revolta.
Ei bine, demnitarul nu a dorit să-mi fure bucuria de a mă plimba pe la toate instanţele inventate de statul român. Mai semna încă o dată o ieşire din istorie, o nouă istorie este de neconceput pentru nişte guralivi ce şi-au cumpărat un scaun pe care să nu stea nimeni. Cînd m-a întrebat judecătoarea, de ce compar clasa politică cu zaţul socetăţii, i-am spus că este partea cea mai neagră din acest prezent cenuşiu.
Am fost sancţionat cu mărirea TVA-ului la toate produsele, mi-a vîndut trenul cu care făceam naveta Ploieşti-Bucureşti. A dispus ca un executor judecătoresc să locuiască cu mine pînă citesc toate ilustratele pe care Lenin le-a trimis unei amante de la Polul Nord. Norocul meu a fost că executorul avea ţîţe şi nu se încălzea decăt cu săruturi.

                                                              *   *   *

Deşi nu contribuisem cu nimic la îmulţirea celor ce îşi coc ideile pe calorifer ca să poată înscena acest alibi al zilelor noastre, a trebuit să renunţ de a scoate omul-slogan din această ţară şi am plecat la o prietenă la Predeal. Cînd am ajuns ningea, cred că ştia şi zăpada că este o zi de post şi locuitorii nu o va mănînca în loc de desert.
Fetiţa de trei anişori a prietenei mele avea o serie de dorinţe provocatoare. Omul de zăpadă din faţa ferestrei era supus unor primejdii mondiale, după cum încerca ea să-mi explice. Trebuia să-l încîlzesc, dar nu aşa să-i pun o haină pe el, să îl fac să-i crească temperatura pînă la 37 grade cum au toţi oamenii şi mici şi mari. Văzînd că aduce termometrul din casă mi-am amintit că prietena mea are carbid în garaj. Voia să îşi sudeze conductele din nou pe unde circulă dragostea. I-am deschis nasturii omului de zăpadă şi i-am băgat în stomac un pumn de carbid.. Cînd fetiţa i-a pus mîna pe burtă a constatat că e mai cald decît ea. Mi-a zîmbit folosind un cod secret ştiut numai de noi.
-Dar, vrea şi el un copil, zice ea.
-De ce crezi că omul de zăpadă îşi doreşte un copil?
-Ştiu că am văzut cum o pipăia pe mama.
Nu a durat mai mult de o  jumătate de oră, cam tot atîta timp cît durează şi la oameni zămislirea unui copil. A doua zi, m-am trezit chemat la tribunal de primăria din Predeal pentru stabilirea paternităţii copilului de zăpadă.

Un comentariu: