vineri, 15 februarie 2013

Charles Spencer Chaplin

În copilărie nu ştiam că sînt oameni plătiţi special să interpreteze vieţile altora. De ce o făceau şi încă o fac, nu am aflat nici pînă în ziua de azi. Probabil să ne simţim mai puţin culpabili să ne arate că sîntem nişte frunze bătute de vînt şi să ne preocupe mai mult filozofia toamnelor decît numărul de excitaţii pe care le pot provoca mîinile pierdute sub fuste.
Oamenii aceştia imitau modul nostru de a trăi. Se făceau că rîd, dar cîteodată rîdeau mai bine ca noi, lacrimile  lor din apă de la robinet păreau mai dureroase şi mai sărate. Îşi dădeau întîlniri în locuri pe care nu le cunoşteam, uneori sărbătoreau la mese ce aveau forma trupurilor de femeie, deşi noi nu cerusem să ne naştem. În bucătării nu pregăteau numai mîncare, făceau şi dragoste să verifice dacă parametrii simţurilor au rămas în marjele aprobate de lege.
Uneori exagerau, aveau scaune cu ventilatoare, pantofi cu memorie pentru a reţine lungimea şi lăţimea drumurilor, telefoane cu buze ceea ce noi oamenii normali nu avem avem aşa ceva.
Primul actor pe care l-am văzut în viaţa mea a fost preotul. El juca rolul lui Dumnezeu. Uneori se întreba de ce savanţii lumii nu folosesc acelaşi principiu de punere în mişcare a maşinilor pe care îl folosesc spermatozoizii, care în preocuparea lor de a salva viitorul omenirii, dezvoltă forţe motrice extraordinare.
Ca să îmi amintesc cum era în burta mamei am stat ascuns într-un butoi cu apă de ploaie o zi întreagă. Butoiul era adus din import din Germania şi credeam că după ce voi ieşi din el voi şti limba germană aşa după cum ieşind din uterul mamei am învăţat limba română. Nu ştiu de ce viaţa oamenilor începe cu o singurătate cum mă simţeam în burta mamei şi în butoi. Poate să fim pregătiţi pentru nopţile ce vor urma mai tîrziu sau pentru a desluşi limbajul stelelor.
Apoi au devenit actori, avînd ca modele slujitorii bisericilor, negustorii, lăptarii, notarii, profesorii, medicii aproape toate categoriile sociale care au învăţat o meserie pentru a participa la acest carnaval generalizat al omenirii.
Acesta este şi motivul pentru care eu nu o mai votez nici un preşedinte dacă nu are studii de actorie. Să înveţe să-şi manifeste amorul faţă de popor în mod convingător. Pe mesagerul zeilor să-l primească cu onoruri militare , nu purtînd ochelarii fumurii pentru a nu-i observa pe marchizi care au furat şi sufletul acestui popor.
Viitorul preşedinte trebuie să aibă studii serioase de actorie să ne facă să credem că rănile de pe braţe sînt aripi în devenire, că sărutul francez este generalizat pe teritoriul ţării şi că acesta este cel mai aprig argument că la noi libertatea nu-i o durere mascătă. Piesa de teatru regizată de preşedinte chiar dacă are ca personaje principale muştele, cîini vagabonzii, extratereştrii săraci, măcar să bîzîie, să latre şi să-şi expună extravaganţele cosmice cît mai aproape de realitate. Cerul este plin de baloane de săpun, de parapante cu aripi de egoism, de avioane de hîrtie ce transportă prejudecăţi între două staţii de tramvai.
Nu reuşesc să-mi imaginez cum ar fi la noi dacă politicienii nu ar juca teatru de mahala, cum ar fi să ai un preşedinte să respecte compasiunea, dragostea, speranţa ca şi cînd ar trecute în constituţie şi ar accepta o suspendare pentru încălcarea lor. Acest popor merită o răscumpărare anticipată. Oricum eu nu voi mai vota un preşedinte care nu a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti şi are talentul actoricesc a lui Charles Spencer Chaplin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu