miercuri, 20 februarie 2013

Cel mai greu pentru un halterofil este să ridice fuste

Acum dacă tot am venit, lasă-mă să ascult cum lumina se întoarce pe cealaltă parte în trupul tău. Nu îmi mai bruia mesajele cu sînii pentru că femeile nu pot fi iubite decît în singurătate. Am întrebat  cîteva primăveri care îţi este adresa că nu am îndrăznit să-ţi visez şi casa. Eram preocupat de modul în care ştii tu să faci din îmbrăţişări un cîmp de maci în care eu să mă simt mulţumit de viaţa mea viitoare.
Toţi cei întrebaţi mi-au indicat locul acesta unde este deschisă o famarcie. Oamenii cumpără de aici medicamente pentru a putea vorbi cu stelele sau pentru a ajuta femeile să danseze goale pe mese în jurul ceasurilor ce le măsoară viteza de rotaţie a iubirii.
Dacă totuşi ţi-am descoperit cele cîteva defecte ce scînteiază ca nişte trofee şi te fac încîntătoare, lasă-mă, să îţi traversez grădina plină de istorii de mov, să-ţi vizitez străduţele înguste ale inimii. Vreau să văd cum vine noaptea prinsă în părul tău şi-mi astupă porii prin care respir lumea aceasta nebună. Numai într-un asemenea întuneric hrănit de aştri pot fixa exact punctele cardinale din văzduhul meu lăuntric, poate fi pentru mine un scut împotriva iluziilor.
Lasă-mi, degetele să umble ca nişte cavaleri orbi peste umeri tăi disciplinaţi de fericire, lasă-mă să-ţi vizionez  colinele feerice ale trupului de unde-mi recoltez cele mai tinere metafore. Cînd intru în carnea ta primitoare nu mai văd nimic, undeva departe simt cum cerul se uneşte cu pămîntul în locul unde odinioară Marea Sarmatică şi-a abandonat scoicile.
Acum dacă tot am venit, lasă-mă să îmi depozitez memoria în ovarele tale şi dacă o să obsevi că începe să-mi crească aripi strînge universul în pumnii tăi să nu mă depărtez de tine. În materie de viaţă şi dragoste ştii că sînt un tip spontan, mereu voi inventa ceva pentru tine, întodeauna voi produce un mister care să ne ţină tineri.
Într-o manieră medievală, adică mînuitor de spadă,  voi lua peste picior spaima că te voi pierde, aşa cum procedez cu fanfara ce cîntă cartofilor ca aceştia să se rotunjească, voi persifla vîntul care are apucături golăneşti şi-ţi ridică fusta în faţa căminului de bătrîni.
Dacă tot am ajuns pînă aici, dă-mi voie să adorm fără arme în mijlocul haitei de lupi a sîngelui tău.

2 comentarii:

  1. In primul rand, iti multumesc pentru ca respecti eternul feminin.
    Cum poate iubirea sa sfinteasca simbiozele trupesti.(Cat de murdare apar toate in lipsa ei.) Ce vifor neintinat poate elibera firea...
    Sublim!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pare ca o oda inchinata femeii. Frumos.

    RăspundețiȘtergere