marți, 29 ianuarie 2013

Zbor obligatoriu

Mă pregăteam să iau avionul şi să mă duc la măcelărie. E aproape, în oraşul vecin, numai că nu poţi ajunge cu maşina sau pe jos, e atîta ceaţă că nu îţi mai recunoşti numele, treci pe lîngă tine şi nu te mai recunoşti. Dacă zbori pe deasupra ceţii, nici nu îl deranjezi pe Dumnezeu, el inventariază păcatele pe pămînt. Acolo sus, nu au fost descoperite nelegiuiri, nu se fură, decît eternitate, gratiile pentru celule, în caz că vreun înger mă ia prizonier, sînt confecţionate din constelaţii.
Cineva care mai umblase pe ruta aceasta îmi spunea că auzise şi nişte ţipete omeneşti, dar nu era sigur şi i-am zis, "fugi domnule cu astfel de măscări, cred că în oraşul vecin s-a descoperit o nouă metodă de reproducere şi o parte din fericire se transmite prin strigăte". Apoi, nu aş umbla eu pe străzile cartierului cu bucăţi de carne de porc sau vită, ar fi  moarte la pungă, este ca şi cum aş merge cu toamna în buzunare şi aş ameninţa ierburile şi copacii.
Aşa, mă urc în avion şi cînd ajung în dreptul casei mele îmi dau drumul cu paraşuta cu toate bagajele.
Stewardesa ne-a anunţat să pregătim bagajele pentru control. Ce o fi vrînd şi asta să verifice? Toată viaţa am avut sentimentul că cineva mă urmăreşte de parcă aş folosi sexul în alte scopuri. Ce să controleze, dacă am terminat de citit Levantul de Cărtărescu, dacă am notat undeva că în cărţile lui Proust, nici un personaj nu face dragoste, dacă am pus lacăt la cimitir să nu iasă cineva de acolo şi să sperie guvernanţii?
Pe cei care schimbă partidele după cum îi dor şalele, pe cei care nu au mai semnat condica de prezenţă la ora de iubire de luni de zile, cine îi verifică? Probabil s-a dat vreo nouă lege de zburat, s-au înăsprit măsurile de siguranţă. Am văzut la intrare un afiş pe care scria că nu ai voie cu chibrituri în avion să nu pîrleşti din greşeală penele vulturilor. De ştiam că sînt atît de scrupuloşi aş fi luat singurătatea cu mine. În primul rînd, nu poate fi detectată la intrarea în aeroport, iar în al doilea rînd le-aş fi creat ceva emoţii. Dacă m-aş fi aşezat pe partea stîngă a avionului, unde prefer să stau că sînt socialist, acesta ar fi mers într-o aripă din cauza greutăţii.
Îmi place zborul, chiar şi fără modificările pe care eu am vrut să i le aduc, dar nu mi-a reuşit, din cauza birocraţiei. Cînd intru sub cer, mi se măreşte privirea ca la un iaz de munte, mă simt folositor stelelor, în sensul, că le spun mai de aproape cum s-a ofilit strălucirea oamenilor din ţara mea. Castrele romane, de aici de sus, se văd ca nişte nasturi cu care se încheie patria cînd viscoleşte, iar cîmpiile par nişte vestale culcate între flăcările macilor ca limba română să rămînă caldă.
Cred că voi renunţa să mă îmbarc în avion, asta datorită stewardesei care s-a obişnuit cu văzduhul şi aştrii pe care nu-i vede prin hublou îi transmite repede la ziar la rubrica "lucruri pierdute", dar şi pentru că nu vrea să facă dragoste în stare de imponderabilitate unde toate poziţiile ar fi floare la ureche.
Apoi, cu atîtea războaie zilnice, cu atîtea renunţări la noi, în timp, nici nu ne mai deosebim de obiecte, măcelăria de unde cumpăr eu carne e posibil să îşi fi schimbat obiectul de activitatete, să fi devenit un atelier de ornat vise, un centru de ascuţit viclenia, o fabrică de dorinţe unde oamenii să fie folosiţi ca materie primă.
Îmi amintesc că ultima oară am văzut-o pe mama se urca tot în cursa asta aeriană. L-am întrebat pe tata, ce ştie despre ea, mi-a răspuns că s-a dus să facă nişte cumpărături ca să ne pregătească masa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu