joi, 17 ianuarie 2013

Vreau să fiu bolnav

Am observat că atunci cînd sentimentele unui bărbat devin dezordonate din cauza unei boli, producţia de inocenţă a femeii de lîngă el este în creştere, i se modifică mersul, devinind mai catifelat, vocea îi devine un trandafir mutilat de emoţii, cuvintele au franjuri, aduce grădina să-i foşnească în casă. O schimbare mai profundă a femeii, nu am văzut decît atunci cînd ploaia coboară cerul în arterele şi din cauza norilor, nu mai pot ţine picioarele apropiate.
Dacă toţi bărbaţii ar avea certificate medicale în acelaşi timp, natura nu ar mai avea nevoie de nici un artist care să îi exprime imaginea, pentru că femeile, chiar dacă se prefac, nu uită îndeletnicirea de a-şi aminti că ele numai transportă ovarele, bărbaţii şi viitorul sînt prorietarii. Îmi pălace să văd o femeie îngrijind un bolnav. E un fel de fericire tip Ulise, cînd  întreabă, unde i-o fi inima, ce viteză are respiraţia, încotro merge durerea.Dacă vede că îmbrăţişările nu revin la forma iniţială, nu se sfieşte să-i băge sub pernă vreun poem de Emil Brumaru sau de altcineva. Îşi numără mărunţişul în şoaptă să nu-i deranjeze rinichii, îi măsoară melancolia cu compasul cînd doarme, îi face ea un orar cînd să zîmbească, cînd să viseze să nu îi crească tensiunea. Ştiind că maşinăria de aparenţe funcţionează în femei la capacitate maximă, cînd eşti suferind, folosesc numai cuvinte nealcoolizate, între cele două felii de pîine pun o adeieri de primăvară, ţin văzduhul în priviri pînă ce camera se umple de ozon.
După ce am analizat, cît de necunoscuţi sînt oamenii, aproape nici ei nu se ştiu bine m-am gîndit să fac şi eu rost de boală, poate femeile, nu se mai plimbă prin inima mea că printr-un parc, indiferente şi cu muşchii plăcerii neîncordaţi, poate vreuna, nu este aşa de prundentă şi fricoasă şi rezistă în vîlvătaia sîngelui meu . Pentru început, am închiriat de de la spitalul judeţean o febră la buze. Ce să vă spun, mai ales seara, gura îmi ardea ca furnalul numărul doi de la Galaţi. Ea se uita la mine ca şi cînd acum venise din străinătate după o absenţă de o lună şi nu mai ştia să vorbească limba română, nu căuta nici un stingător, deşi astea se găsesc peste tot, nu s-a învrednicit să ia o găleată cu apă de la burlanul de ploaie de afară şi s-o arunce pe mine. Sufeream ca un cîine care nu cunoaşte decît vocalele din alfabet şi din bun simţ, în loc să stîlcească cuvintele, preferă să latre. Nu ştiam nici o rugaciune, nici măcar pe aia care să mă ajute să-mi amintesc vreo rugăciune.
Mi-am zis, poate nu-i bună boala şi am închiriat altele, reumatism la nervii pipăitului, făinarea iluziilor, supraîncălzirea cartilagiilor în timpul visului, toate odată. Aceeaşi stare de lucruri, punea agheasmă la flori ca să le accelereze mirosul, făcea găuri tăcerii cu o sculă de făcut măcinici, parcă eram un personaj dintr-o schiţă din care autorul furase materia şi devenisem invizibil.
Nu am destule boli, m-am gîndit. Eram hotărît să mai închiriez cîteva, dar cînd m-a văzut directorul spitalului judeţean la poartă, mi-a strigat, "Vrei să închiriezi toate bolile şi noi să rămînem fară activitate, intră într-un partid şi rezolvă-ţi problema."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu