joi, 31 ianuarie 2013

Trecutul vîndut la bucată

Nu cred că piaţa de vechituri, unde merg în fiecare sîmbătă, este rezultatul unui spirit liber unde comercianţii să-şi experimenteze limbajul printre tarabe, mai de grabă este un poligon de încercare unde sărăcia comprimată la maxim în oameni se relaxează. Este locul ideal unde poţi să vezi cum se vinde trecutul. Piaţa acesta are o vocaţie metafizică, aici nu există timpul prezent, te trezeşti în istorie, iar miile de exponate arată dezordinea exterioară a unei lumi care încearcă fie salvată.
Nu sînt surprins să văd că manifestările acuale ale lumii lipsesc. Nu am văzut, nici o fată cu chiloţii confecţionaţi din un metru de  aţă, dansînd pe vreo masă învăluită în fumul de mici, nimeni de la presă, nici o cameră de luat imagini. Ce auzi la tot pasul sînt fluierăturile dintre două înjurături la adresa politicienilor. Aşa îşi păstrează oamenii libertatea de spirit, stingînd cu paharul de apă o rafinărie în flăcări.
Mă opresc lîngă o bătrînică ce avea la vînzare cîteva perechi de pantofi întristaţi. Dacă ai fi rugat-o să-ţi facă rost de căteva ierni, mîinile ei le-ar fi modelat imediat, cred că devenise în timp specialistă în asfinţituri. Lăsa o umbră atît de lungă că aş fi putut cultiva în hectarele ei toamne cît vezi cu ochii.
-Luaţi-i, pe ăştia că îi am de la nunta mea, spuse doamna, arătîndu-mi o pereche de pantofi ce păreau a unei fetiţe, nu i-am încălţat, decît în noaptea nunţii. Pielea din care erau făcuţi devenise confesivă, memorase o parte din drumurile secolului trecut, acum cereau ajutor bănesc pentru propietară. Pantofii nu voiau să  fie martori şi la moartea ei, urmele către stele i le făcuse de cînd i-a cumpărat.Tatăl ei dăduse în schimbul lor un tăuraş de trei sute de kilograme.
I-am cupărat, deşi nu aveam ce face cu ei. Era bucuroasă, bănuiam că nu va mai putea trăi mult cu o asemenea absenţă în suflet şi în timp ce îşi număra banii m-am prefăcut că îi uit lîngă de masă de plastic care îi folosea pentru propaganda comercială.
Oamenii sînt incompleţi la naştere, intră în rîndul lumii cînd încep să îşi imagineze şi imaginea ocupă locul realului. Nu cred că bătrîna ar mai fi reuşit să-şi închipuie mersul fără pantofii ei cu  scîrţ. Singura posibilitate care i-ar fi rămas ar fi fost să zboare.
Privesc cum în piaţa de vechituri se comercializează mica noastră istorie. Aici găseşti părţi din şenilele tancurilor distruse în timpul războiului, fluiere de lemn ce au memorat toate doinele acestui popor, cuţite pe lama cărora poţi citi ratele de leasing ale laşităţii, cărţi de Marx, ilustrate cu greve neterminate. Am văzut lentile ce ajută soarele să se concentreze, oglinzi unde poţi privi un prezent mediocru, şosete luate din credite pe care propietari le vînd că nu mai pot susţine ratele din şomaj, tablouri pictate cu pensule alcoolizate, instrumente de măsură pentru dorinţe, menghine, goarne pentru poruncit inimilor, cuiburi de vulturi cu văzduhul în el.
Piaţa aceasta conţine toate ipostazele în care s-au găsit oamenii la un moment dat faţă de obictele din case, din curţi şi sigur le-au afectat simţurile. Este o arhivă de amintiri. Oamenii îşi vînd emoţiile ca să supravieţuiască.
Aerul mi se părea din ce în ce mai rarefiat. Nu-ţi trebuie prea mult scepticism să-ţi faci viaţa mizerabilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu