luni, 14 ianuarie 2013

Pixurile

Acum cîţiva ani am fost la bursa de pixuri din Londra să achiziţionez zece seturi. Pe aceeaşi stradă am văzut că funcţionau  multe asemenea instituţii ale economiei de piaţă: bursa de ioni radioactivi, bursa de grîu, bursa de zgomote, de epiderme nemîngîiate. Credeam că dacă T.S. Eliot, Harold Pinter, Lord Byron au scris atît de convingător, unii obţinînd premiul Nobel, acesta se datorează şi uneltelor cu care au scris, pene de gîscă englezească, stilouri, pixuri. Acesta a fost şi motivul pentru care am mers cu bicicleta pînă în Anglia. Voiam să scriu şi eu cu aceleaşi tipuri de pixuri. Îmi trebuia un "ceva" de scris ca atunci cînd descriu anumite fenomene să subliniez acele părţi pe care oamenii, deşi le privesc, nu le văd.
La un vernisaj, un tînăr pictase un pîrîu ca pe o oglindă scămoşată, cum au femeile în vîrstă oglinzile, să nu se reflecte şi placa dentară cu care muşcă cuvintele. Eu priveam spre locul de unde izvorăşte să văd dacă apa reprezintă lacrimile unei femei schilodite de lipsa agentului termic sau de sub stîncile muntelui. O astfel de imaginaţie, de putere voiam să-mi dea pixul.
Erau multe feluri de pixuri, rotunde, patrate, sub formă de sticle, însă am cumpărat zece seturi, toate reprezentînd femei goale care îşi măreau sau micşorau sînii în funcţie de poziţia în care îl ţineai. După cîteva sute de pagini, am văzut că îmi iese bine, publicitatea la părul de pe picioare, partea poetică a feselor,  impresia artistică a sînilor lăsaţi liberi şi conductele principale prin care circulă iubirea, în rest confuzie generală.
Am aruncat toate pixurile aduse tocmai de la Londra. Mi-am amintit de o cunoştinţă de-a mea de la Valea Doftanei, mare făuritor de fluiere, Fluierele din lemn erau adevărate bijuterii, găurile prin care alerga respiraţia erau ca nişte inimi mici, sus pe unde suflai, lemnul avea sculptat forma unor buze de femeie. Mi-a meşteşugit din acelaşi lemn din care făcea instrumente muzicale un fel de pix. Avea personalitatea pădurii, cînd textele mă constîngeau mă scotea din necazuri, chiar dacă uneori nu voiam să ies din ele.
Pixul meu născut din lemn de cireş sălbatic, memorase de-a lungul veacurilor toate bucuriile şi suferinţele lumii, aşezîndu-le în cercuri. Cînd scriam,  doar obligam lumina să-i fie fidelă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu