marți, 15 ianuarie 2013

Nu reușesc să fac cuvintele să transpire

Mama pe care o credeam şefa păpuşilor, îmi spunea mereu, "lasă macrameurile la locul lor şi citeşte, tu vei trăi într-o lume nouă, unde nu vor mai exista asemenea aţe croşetate". Aştept de atunci să apară o nouă specie de oameni, să nu mai înveţe măsuri de autoapărare împotriva sărăciei, să nu mai meargă la expoziţiile cu fabricile ruinate. Aştept de atîţia ani momentul ca după ce politicienii îmbracă umilinţa în rochie de mireasă să apară un bărbat şi să o violeze pînă îi sar cerceii de la urechi. M-am săturat de cei ce nu se privesc prin interior niciodată. Nu înţeleg de ce ne acomodăm atît de uşor cu otrava, aproape mai repede decît convenim poziţiile din maşină cu o prostituată. Sînt stupefiat de uşurinţa cu care ne transformăm în combustibil pentru progresul insomniilor şi la uşurinţa cu care renunţăm la terapeutica viselor.
Voiam să trăiesc între nişte oameni care să aibă inteligenţa să separe părerile de idei, să caute secretele din trupul femeii şi să le aranjeze în poeme, să se semneze pe frunze primăvara ca să le poate recunoaşte toamna pentru a le pune în ierbar. Să nu se mai piardă locul întîi la îmbrăţişări, să nu fim curajoşi numai în anonimat, să nu tragem linii albe pe cei mai frumoşi armăsari ca Europa să spună că în ţară avem şi zebre. Mi-ar fi plăcut nişte concetățeni care să nu fie autodidacți în dragoste, să nu schimbe trimestrial țigările pentru a-și modifica data și locul cînd pot fi admirați.
Oamenii au rămas la fel, așa cum copacii cresc de secole rotunzi, exceptînd faptul că fiecare ramură are telefon mobil și păsările au abandonat cerul sateliților și transmit prin cîntec internetul. Acum viitorul este ceva ereditar, dacă tata și mama nu l-au citit pe Kafka sau Proust, nu citesc nici copii, dacă părinții joacă în telenovela funcțiilor publice, urmașii sînt figuranți pînă li se expiră termenul de creștere a părului pe corp.
Știu că excelăm în nerealizarea visurilor și uitarea idealurilor, dar am început să studiez slăbiciunile gîndirii lui Darwin, poate descopăr un nou mod de apariție al oamenilor, o nouă rasă de ființe umane. Este posibil să fi scăpat ceva din vedere, cum ni se întîmplă și nouă cînd sîntem îndrăgostiți, este posibil să nu fi analizat la microscop toate dorințele și absențele. Dacă oamenii transformă cuvintele în vietăți divine, de ce nu s-ar putea să transformăm cuvintele în oameni? M-am străduit, le-am asigurat o temperatură constantă, condiții bune de vizibilitate, un egoism adecvat, ezitări pe măsura actualului regim politic. Nu am reușit,  măcar să le fac să transpire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu