sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Fabrica de parfumuri

Ca să creez locuri de muncă pentru trandafiri şi să nu mai lucreze "la negru" prin tîrguri şi pieţe am hotărît să fac o parfumerie în cartier. Constatasem că piaţa declaraţiilor de dragoste este în scădere, nu se mai scriu pe hîrtie sau frunze, se transmit pe cale orală, pe fugă, pe scările tramvaiului, în baruri, la coadă la şomaj, iar eu am nevoie de aşa ceva pentru fabricarea parfumurilor. Să-mi iasă un produs vandabil, voi folosi şi o parte din cer, aceea unde îmi ţin eu stelele şi curcubeele se arcuiesc, după-amiezele din fructe, trecătorile de zahăr dintre două surîsuri, roua ce învaţă ierburile să curgă. Dacă lumea aceasta era o parfumerie, nu m-aş fi apucat să contruiesc aşa ceva, aveam alte idealuri.
Pereţii îi fac din prefabricate. Materiale de bază sînt: ionii pozitivi, dopurile de la sticlele de vin, diode ce au emis pe aceiaşi frecvenţă ca sfîrcurile amantelor, pietriş, numai din rîurile unde îndrăgostiţii îşi privesc denivelările din fantezii şi cîteva kilograme de apret. Clădirea va fi lîngă un sonet cu patru etaje unde un poet şi-a depozitat toată viaţa şi spre uimirea mea, nu are nici un vizitator. Nu am vrut să am vecini care să spele găinile zilnic pentru a ieşi ouăle albe, să fardeze gardurile împotriva hoţilor sau să aibă cîrtiţe în curte, eu ştiu de cînd eram copil, că iau zilele şi le ascund prin tunelele din pămînt.
Cînd am început să sap fundaţia, la o jumătate de metru, am găsit un cufăr plin de emoţii, cred că a fost al unui soldat plecat să-şi cucerească iubirea şi pentru că i s-a furat armamentul în tren, l-a îngropat aici. Nu l-am păstrat, să nu retrăiesc şi eu aceleaşi calvar, le-am donat Muzeului Militar. În continuare am săpat cu mare atenţie să nu dau de vreo telecomandă care să evapore hainele de pe oameni şi să fiu cel care pune bazele epocii nudului mondial sau de vreun telefon mobil prin care păsările se anunţă între ele spre ce meleaguri să-şi ia zborul. Cele mai frumoase momente din viaţa mea sînt greşelile pe care le-am făcut, cum este şi această parfumerie şi voiam să închiriez o flotă de vulturi să export produsele în toată lumea şi ţara mea, lihnită de foame, să cîştige premiul Nobel pentru încurajarea iubirii cu parfumuri.
Treaba merge greu, de-aia l-am şi întrebat pe Ion care mă ajuta la săpatul fundaţiei, mă băiete, de ce nu vii la muncă?
-Am fost medic, zice el, dacă voi muri, pe lumea cealaltă nu vreau să mai am vreo boală, nu ca politicienii ăştia care vor fi îngropaţi ca nişte cutii de conserve cu picioare, pline de năravuri şi măscări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu