duminică, 20 ianuarie 2013

Arhiva mea de greşeli

Am făcut multe greşeli, nu am fost fericit ca să fiu în rîndul lumii, nu mi-am adaptat mersul regimurilor politice, am deschis filiale ale iubirii în oraşe unde femeile erau prea ocupate să aranjeze tacîmurile în bucătării. Echipamentul pe care îl foloseam să asamblez idealurile, era unul perimat, producţia de vise era atît de mare că o parte trebuia aruncată la groapa de gunoi să nu-i scadă preţul. Pare de neimaginat că am putut face atîtea erori. Parcă nu le-am făcut eu şi cineva care seamănă cu mine. Fără să doresc să mă protejez am tendinţa să nu le recunosc. Cred că era cineva ca mine, care între două staţii de tramvaie se simţea un inspirat fruntaş şi scria în gînd cîteva strofe, cred că era cineva care avea aceleaşi boli ca mine, la fel de înalt, care a încheiat un tratat cu Cuba în nume propriu să-i exporte un vapor de trabucuri, iar cubanezi să primească în schimb spini de trandafiri necesari fabricilor de gloanţe.
Nu-mi vine să cred că eu sînt cel care a căutat atîţia ani o piatră despre care prezicătorii spuneau că este ruptă din Marte. Voiam să fac cărămizi din ea, să-i scot din molecule fumurile cosmice şi să construiesc pentru Ea o casă. Parcă o aud şi azi, "Nu mai căuta să-mi schimbi frecvenţa de emisie a sînilor că eu nu fac copii în această ţară, nu vezi că sărăcia, a deviat şi vîntul, a afectat compoziţia sucurilor gastrice, nu vezi că narcisele  înfloresc schimonosit şi ploaia ne mai vizitează, doar pentru a mărunţi timpul?" Îmi era greu să mă fac astronaut să-i satisfac dorinţele, nu aveam nici greutatea necesară, nici nu mai aveam rezerve de zbor. Dacă vedeţi pe unul umblînd prin satele româneşti îmbătrînite, să ştiţi, că sînt eu, încă mai caut asteroidul desprins din Marte.
Ca şi cînd ar fi fost trupul altuia, am acceptat să mi se facă injecţii cu morfină de către politicieni. Ştiam că dumnealor, nu aveau cunoştinţe să ţină în mînă o suliţă ca să nu mai vorbim de o seringă, nu şi-au scos, măcar procură de vreun medic. M-au injectat ca să poată să-mi fure tot ce au găsit prin casă şi prin ţară. Nu mai aveam decît cuvintele care se supraîncălzise de atît urlat, începuse să scoată şi fum. Deabia am mai găsit ceva melancolie în pod cu care să-mi diluiez vinul.
Pe unul dintre ei îl cunosc, este vestit, citeşte cărţi prin gaura cheii, să nu zică lumea că are vreun grad de rudenie cu textele literare. Dacă îi comprimi cunoştinţele le poţi inmagazina într-un bob de orez. Îmi spunea,  cu emfază, zilele trecute, că nu-i poate înţelege pe oamenii din oraş "le place să mănînce lacrimi drept garnitură la cartofii prăjiţi."
Deşi, ştiam că tristeţea este un nod între două flăcări, auzind asemenea grohăituri, arterele mi s-au blocat cu stabilopozi de supărare. Nu-i rău să studiezi asemenea specimene, îţi îmbogăţeşti substanţial cunoştinţele despre modul cum gîndesc porcii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu