miercuri, 30 ianuarie 2013

Amazonul

Nivelul de trai, nu o fi avînd şi el o mamă, măcar una vitregă, să-l descoasă, să-i zică, "mă băiete, ai rămas mic de tot, cred că la şcoala aia unde ai rămas repetent de zeci de ori, toţi îşi bat joc de tine, nici un vecin nu te primeşte în casă, în oraş eşti privit ca un boschetar, cine o să te ia de bărbat că domnişoara Bunăstare face dragoste numai cu străinii".
La noi în ţară, standardul de viaţă este ca răspunsul pe care nu ţi-l dă nimeni cînd întrebi "e cineva aici care nu este mort şi care să-mi spună, de ce preţurile la noi au devenit opere de artă, de ce adevărul este diform şi viaţa noastră e plină de  grimase.
Este ca un oraş din lemn ce pluteşte pe un lac artificial, se se lasă cîţiva centimetrii, numai dacă un pelican opreşte pe vreun acoperiş să-şi bea ceaiul, că de cînd avem un marinar preşedinte toate păsările mării beau şi mănîncă din gamele.
Nivelul de trai este un bărbat neconvingător, trofeele lui sînt iluziile. Îi plac femeile cu ţîţele lăsate. Ţara noastră este o bătrînă cu sînii fleşcăiţi, cu păr pe picioare ca orizontul să nu-i pătrundă pînă la epidermă. Joacă şah, numai cu guvernul şi îi place să piardă. Îi spune inimii, "vezi fata de colo, pentru că eu sînt şeful, te duci să o iubeşti, are mîinile înfocate, i s-a dat vîntul jos de pe pulpe", deşi celulele nu i se pot cristaliza. Află de la televizor că i s-a stins aragazul şi ce număr poartă la pantofi.
Eu am încercat să-mi ridic nivelul de trai, văzînd că politicienii sînt neputincioşi, în zilele de post, nu mîncam absolut nimic, dar din cînd în cînd puneam gura pe sfîrcurile unei femei, aşa ca să-mi amăgesc foamea. Am profitat că  biserica de veacuri se chinuie să întocmească un meniu pentru zilele cînd nu se mănîncă de dulce.  Într-o  dimineaţă, nu am mai găsit-o în pat. Cred că i se păreau prea puţine zilele de post.
Am căutat şi alte metode, am vrut să-mi schimb respiraţia cu respiraţia unui milionar, lacrimile mele le-am declarat navigabile să pot să fac comerţ cu sclavi, să scot şi eu un ban, am înfiinţat taxa de fecundare pentru cei ce intrau în zona ploii. Am deschis o croitorie cu haine specifice pentru cei ce preferă starea de după sărut, un atelier de confecţionat verighete din idei. Am folosit şi diverse ecuaţii, am făcut media geometrică dintre grîu şi soare,  dar nivelul meu de trai este tot în scădere.
Nu sînt supărat, străbunicii mei nu au avut nimic, decît pe Cuza, bunicii mei au avut o ţară rotundă ca o pîine şi un bordei, părinţii mei au avut mult detergent, spălau găinile mai des pe cele albe, necazurile, aparenţele.
Eu, nu am nimic, în schimb prin mine curge un Amazon de ură.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu