vineri, 28 decembrie 2012

Un bărbat care se salută pe sine la sfîrşit de an

Acest plop spînzurat în azur
poate fi semnul
unde speranţele noastre
se despart de pămînt,
poate fi neştiutul nostru simţ
cu care pipăim zborul
şi dimineaţa,
cu care ascultăm
vocile ascunse
în mănăstirile de lemn.



Vîsla această ruptă lîngă ţărm
poate fi un strigăt, 
un ultim salut
către o pasăre frumos cîntătoare,
poate fi o provincie
decupată din sînge,
poate fi spaima din ape
ce îmi tulbură înfăţişarea,
poate fi pedeapsa inutilă
de a iubi şi a închide festrele sparte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu