marți, 11 decembrie 2012

Un alt individ

Ca să nu mai stau la coadă să-mi cumpăr un caracter autoritar, să pot să particip la şedinţele unde se dezbat modalităţile în care se plonjează în aghiasma europeană fără costum de baie este important să-mi schimb înfăţişarea. După votul acesta, dacă mă fotografiază cineva trebuie să arăt alt om, să am o altă poziţie în abordarea luminii. Degeaba le spun să nu apară în poze partea cu inima, unde pot fi văzute toate femeile de care m-am îndrăgostit, nu-i interesează, în zadar le spun să fotografieze terasa din suflet unde cuvintele ies la  soare, nu vor ţine cont de nimic, toată lumea o să vadă la ziar, numai firele de aluniţele nefericite din vremea cînd aveam ulcer. Trebuie să ai acelaşi steag în ţeava puşti ca toată lumea, trebuie să împarţi nopţile în trimestre inegale, unele mai lungi pentru iubire şi unele mai scurte pentru durerile de dinţi. Umbrele ieşite din gurile de lup ce stau ca nişte troiţe înşirate la marginea drumului pe unde trec camioane pline de bucurii, nu trebuie să le las să-şi serbeze majoratul.
Mai întîi trebuie să-mi schimb vocea care şi aşa din cauza soarelui din vin, imita ba marea să poată trece feribotul cu vorbe, ba gălăgia de hormoni din şcolile de fete. O să mi-o operez, încît să nu pot fi auzit decît de cei care plescăie şi de cei devastaţi că petrec sărbătorile fără însoţitori. Dacă va avea loc vreo sesiune de comunicări unde vor vorbi numai şoldurile şi pulpele participantelor, nu am încotro, va trebui să învăţ limbajul lor la locul de muncă. Poate ar trebui să-mi modific şi mersul, am văzut cum politicienii încălzesc întunericul cu degetele de picioare, va trebui să am şi eu un mod de deplasare progresist, cîteodată, contradictoriu ca şi cînd aş fi evadat dintr-o rană făcută de steaua polară. Dacă mai merg cum am făcut-o pînă acum, risc să devin un fochist care aprinde focul în sobe cu versuri. Dacă depistez un frizer bun, o să mă tund în aşa fel, încît privit de sus, frizura să aibă forma ţării, unde să se poată vedea cîmpii şi munţi de păr patriotic. Nu-mi place să umblu cu cutii de vopsea, propoziţiile se pot speria şi vor lăsa adevărul pe afară, adjectivele vor dori să joace în filme porno şi nu o să mai pot merge cu spatele să dau timpul înapoi. Peste trupul meu discreditat de vise, va trebui să-mi iau haine de zăpadă să nu mă poată îmbrăţişa nimeni că devin suspect. Îmi voi cumpăra pantofi cu model, două girofare, batiste cu miros marin, fixativ pentru nume ca să-mi stea drept şi netemător. Voi desfiinţa bucătăria şi voi face sală de cinema pentru acoolici, în pauze, doctoriţe pensionare vor prezenta moda pentru pistoanele de la autoturisme. Ferestrele le voi acoperi cu aripi să nu se vadă peisajele ireale din mine, voi înlocui lentilele de ochelari cu altele care să aibă aceleaşi dioptrii ca speranţa.
Voi fi un alt individ, unul care se va chinui să înflorească.

2 comentarii: