duminică, 16 decembrie 2012

Sărbătorile de iarnă sînt tinereţi onorifice

Mi-am scos fierea acum înainte de sărbători, am aranjat clopoţeii la intrare în ţinutul zăpezii şi pentru orişice eventualitate am încropit un garaj pentru sănii, poate trece cineva cu ceva cadouri prin cartier. Am constatat că o femeie se rătăcise prin inima mea, întrebînd pe cei care mai erau pe acolo dacă sînt acasă. Ţinea post, mi-am dat seama după faptul că era îmbrăcată în haine vegetale şi oglinda i se spărsese din cauza lipsei de sex. Nu am întrebat-o pe unde a umblat că oricum mă minţea, putea să înceapă să ningă şi nu eram pregătit să visez. În sfîrşitul acesta de decembrie se repatriază o parte din tinereţea mea, dar nu mă găseşte niciodată acasă. Pentru că nici un om nu este îndeajuns de iubit, nu ştii cu cine te trezeşti la masă. Dacă vine sigurătatea şi-mi bea toate sticlele de vin sau vreo regină care nu a mai avut timp să se culce cu toţi supuşii şi-mi cere la desert valuri marine, de unde să-i aduc că eu nu posed decăt unduirile din pahare, stîrnite de zîmbetele dintr-o fotografie veche.
Oraşul e plin de ghirlande şi luminiţe ca oamenii străzii să-şi poată număra bănuţii şi nimeri crîşma. Bine că s-a electrificat toată ţara că stelele nu mai făceau faţă,bine că oraşul nu mai foloseşte farduri ieftine ca altădată şi cîntecele de sezon nu mai dorm prin pubele. Este frumos. Nu am curajul să calc iarba în parc să nu schimb data solstiţiului de iarnă, înaintez uşor printre pensionari ca printre nişte ramuri pline cu zăpadă, să nu le scutur, tristeţea abandonată de oameni pe asfalt e călcată în picioare, aici lipsesc numai caii ca săruturile dintre contemporanii mei să ia forma ţării.
Ştiind cît de bine se păstrează anotimpurile în alcool, am intrat în vorbă cu un cerşetor ce părea un flacon cu spirt care în locul capacului avea un păr mare şi răvăşit. Ca să-i dezleg vorbele i-am arătat o bancnotă de cincizeci de lei. Palmele i s-au denivelat, ochii lui tociţi se umpluse de pajişti, iar hainele i se oprise din sîngerare. Ce îţi doreşti de crăciun, l-am întrebat la ureche, să nu mă audă primarul care tocmai eradicase sărăcia cu cîteva zile în urmă. Vreau, îmi spune, ca sticlele să semene cu femeile şi să aibă acelaşi număr de găuri, maşinile să se transforme în sarmale, băncile din parc să fie prevăzute cu godine. Dacă există vreo putere să dea iarna mai încet, să-i facă crivăţului o şosea separată, iar cîini să fie trataţi de prostată. Era necăjit că nu l-au primit să voteze pentru că nu are adresă şi buletin, în schimb era mulţumit că nu s-a constituit noul executiv, pentru că el cînd vrea să moară se gîndeşte la guvern.

Un comentariu:

  1. mda, orasul e mai aranjat ca altadata...seara cand se aprind toate cele aproape ca nu mai vezi mizeria...un moment ai senzatia ca este posibil sa te afli intr-un loc cu adevarat civilizat, noroc ca vine dimineata si te trezeste la realitate.

    RăspundețiȘtergere