sâmbătă, 1 decembrie 2012

Pudriera cu voturi

Casele se prăbuşise una cîte una ca şi copilăria mea. Nu mai era nimeni în acest teritoriu pustiu unde mă născusem. Cîinii şi porumbeii rămaşi fără stăpîni bănuiau că m-am reîntors cu toată memoria lumii, cu lumina împărţită deja în anotimpuri. Mai multă libertatea ca aici, nu se găsea decît în seminţe, visurile nu aveau gratii, singura problemă era că din cauza singurătăţii bătrîneţea începea la treizeci de ani. Prin apropiere trecea un pîrîu unde îmi spălam dereglările nervoase. Copacii erau somnolenţi, aici cuvintele se vindecau în maxim o jumătate de oră şi pentru că nu mai erau acoperişuri pe care să se urce, vîntul evita acest loc. Uşile amintirilor erau permanene deschise ca la muzee, lumea care nu mai exista, nu se putea preface, îmi părea rău că oceanul era prea departe. Nu aveai cu cine vorbi la telefon decît dacă trecea prin apropiere vreun meteorit, dar convorbirea era foarte scurtă.
Trăiam după urma a douăzeci de capre,  laptele de vacă, nu mai era la modă, le duceam zilnic la păscut evitînd locurile unde gîzele îşi dădeau cu ojă sau ieburile mergeau în baston.Voiam să le învăţ cîte ceva despre verdeaţa citadină, despre dicţionarele de obiceiuri ale oraşelor. Scorbura din copacul de lîngă rulota mea cu anvelope umflate cu versuri, reprezenta bacomatul lor. Cardurile erau din coajă de alun pe care uneori noaptea le mai ronţăiau. Din floarea soarelui le făcusem semafoare, duminica după amiaza le duceam într-un cort la cinematograf unde rulau filme politice. Păpădiile ce creşteau între blocuri le explicam că sînt containere cu aer.
Într-o zi, vulturul care era maşina mea de serviciu mi-a adus o sacoşă cu mici, cozonaci şi mi-am dat seama că în oraş guvernul a organizat alegeri şi ar fi împotriva constituţiei să nu aibă loc şi aici. E adevărat că nu aveam candidat şi nici alegători, dar problema aceasta naţională trebuia rezolvată. După ce am intrat în dialog cu mine şi m-am consultat cu o bufniţă, specialistă în sforării electorale am luat decizia. Puica, fosta mea concubină care fugise cu un ţigan în Europa după mai mult ozon, am desemnat-o candidat la funcţia de primar. Am construit o urnă înaltă de doi metrii ca alegătorii să intre înăuntru spre a nu mai fi suspiciuni de fraudă, am închiriat douăzeci de autobuze de la o firmă că alegătorii trebuia să-i aduc din localităţile învecinate. Cei mai mulţi erau vagabonzi, nu aveau cărţi de identitate, dar am luat şi concetăţeni după stradă care nu aveau serviciu şi umblau de colo colo, să-şi învingă foamea cu mersul. La ora nouă am închis urna şi m-am apucat să număr voturile. Frunzele de pelin reprezentau voturile "pentru", cele de cucută "împotrivă", iar cele de urzică "nule". Puica cîştigase fotoliul de primar cu şaizeci la sută din voturi. Puteam să sper la un trai mai bun, alegerile au avut loc în mod democratic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu