vineri, 14 decembrie 2012

Hala cu sesizări

Am adunat cîţiva trandafiri cu excavatorul să îi pun într-o vază pentru că nu ştiu cine îmi spunea că şi florile fac  lumină şi mă pot ajuta să economisesc curent electric. Vrînd să obişnuiesc propoziţiile cu pămîntul, în ficare zi le spun cum acesta cucereşte milimetru cu milimetru tot ce mişcă în oameni şi se aşează în ei sub formă de riduri. Vorba lui Plotin "vine o vreme cînd ţi-e ruşine de propriul trup". Asta fac în ficare dimineaţă şi ca să nu văd tramvaiul trecînd prin faţa casei cu femeile din viaţa mea stînd cu paharele goale la geam, la ora zece plec la partid că numai după ora zece e voie să-ţi faci nod la cravată fără să fii suspectat că te sinucizi. O  tînără aştepta în faţa departamentului de sesizări. De fapt era o hală, pe vremea comuniştilor aici se depozitau scheletele eroilor muncii socialiste, acum stăteau aruncate peste tot mii de scrisori, într-o statistică făcută de mine, aici erau mai multe scrisori decît la poştă. Fiecare cetăţean trimitea cam cinci nemulţumiri pe lună. Sesizările erau dintre cele mai diverse, de la faptul că anumiţi pensionari ţin aragazul permanent aprins că nu au chibrituri, pînă la faptul că un politician local a cumpărat o provincie întreagă. Unii reclamau că vecinii lor şi-au umplut pernele cu întuneric şi ei, nu mai puteau dormi confortabil, că nu sînt trecuţi în cartea de imobil amanţii care stau cu nevestele pînă vin soţii de la seviciu. Alţii sesizau că membrii cenaclului local îşi ţin muzele pe scara blocului şi miroase a ojă, că preşedintele de asociaţie, nu are performanţe stilistice la întocmirea proceselor verbale, că un înger a intrat într-o noapte în boxele oamenilor şi le-a consumat toate murăturile.
Tînăra nu avea mulţi ani, cam  de cîteva ori lungimea picioarelor ei, iar sînii aveau aceiaşi greutate cu a feselor, părea o beneficiară a tichetelor de masă după cît avea gura de mică. I-am citit scrisoarea, făcînd exerciţii de respiraţie şi fără să mă deshidratez. Reclama că într-o noapte un bărbat îi intrase clandestin în inimă şi îi lăsase un buchet de flori. După cum îl descria era unul dintre aceia care se urcă pe cîte o colină să încheie stelele la nasturi, în capul pixului puneau cîte o sticlă de vin, de doi litri, ca să treacă mai uşor peste conflictele dintre personaje, intra în cîte un sonet, aprindea toate luminile şi nu mai voia să plece dacît dimineaţa cînd poliţia venea să îl evacueze. Am luat-o la mine acasă să vedem cum îl putem alunga. Am servit-o cu un preparat de chilli cu  garnitură din aşchii mici de lemn dulce şi cîteva frunzuliţe de cînepă. I-am făcut cadou o trusă de scule de rotunjit iubirea şi după ce am reuşit să dau foc microcosmosului din celule ei, vagabondul a fugit. Trecusem cu bine şi peste această iluzie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu