luni, 10 decembrie 2012

Farmecul răului

După ce am votat, nu mai puteam să fac deosebirea dintre mirosul iubirii şi cel din bucătărie, mi-am cusut nasturii de făcut dragoste care se deschid singurii cînd ultrasunetele din sfîrcuri încep să emită şi am ieşit în oraş. Am renunţat la naţionalitatea dată de cuvintele din campania electorală, mi-am aşezat oasele la locul lor şi am luat din nou poziţie de start prin mlaştinile sărăciei. Aveam darul să prevăd lucrurile de unul singur, nu aşa de mult, încît să prind liftul spre extaz. Oricum mă schimbasem după acest vot, îmi cupărasem o saltea cu apă să nu mai car femeile vara la mare, citeam în gînd broşuri despre paradis, mi-am făcut chiar şi un atelier de făcut prostii. Numai intram în cadă decît cu echipamentul de scafandru, stabileam ora la care mugurii pot ieşi din ramuri. Cînd intram în sala de făcut dragoste puneam să mă păzească un aparat de făcut membrii de sidicat, aprindeam ţigările cu paragrafe din cartea lui Rimbaud. După vot ţara era alta. Nu-mi mai era teamă că nisipul bucuriei o să-mi intre în ochi sau că trupul meu va intra ca piesă de schimb în construcţia vreunei corăbii. Din acest motiv, aveam curaj să împing noaptea în înjurături, să scriu ilustrate unor fluturi născuţi din incest cu studii în aerisirea păpădiilor, să mă declar unul din cei mai importanţi electroni ai democraţiei.
După vot, am cunoscut un tînăr candidat, părinţii lui făcuse bani din exploatarea frigului, el credea că dacă creanga era aplecată acest lucru se datora obedienţei şi nu numărălui mare de fructe, se antrena ore în şir la haltere ca să poată ridica incultura din el, dintr-un volum gros de Tolstoi îşi făcuse acordeon să cînte cetăţenilor, ce beau apă din urmele lăsate în lut de singurătate. A ieşit parlamentar, mergea liniştit acum pe acest drum prescris. Aş fi fost curios să aflu ce visează, dar visul în capitalism este proprietate privată şi am renunţat foarte repede. Deşi, am propriile mele unităţi de măsură pentru a afla dimensiunile unui om, înregistrate la OSIM,  nu am putut să aflu, nici cît cîntăreşte lumina matinală din el, nici ce lungime au ereziile lui politice. Am înţeles că iubea bijuteriile confecţionate cu strungul erotic, citise toate benzile desenate ce îl aveau autor pe strămoşul covrigilor şi avea un insectar de lăcuste imens. Îi spuneam că un bun politician este acela care a fost: soldat, miner, voluntar în întreţinerea cuvintelor, poştaş, vîslaş printre globulele roşii, neapărat să aibă un aparat pentru detectarea ruşinii şi unul pentru măsurarea bunului şimţ şi multe altele.
Vă place politica, îl întreb eu, îmi place, dacă are dantele şi decolteu, îmi răspunde el documentat. Am băgat mîinile în buzunare cu pumnii strînşi în speranţa că vor înflori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu