luni, 3 decembrie 2012

Certificate de fericire

Cei din cartierul meu priveau cu nostalgie cum toamna îşi stîngea şantierul. Macaralelor, care dăduse frunzele jos, le-au amputat braţele lungi şi le-au închis ca pe un evantai, buldozerele care împinsese singurătatea pînă în inima oamenilor le-au pus la păstrare în garajele imense ale memoriei, grajdurile unde fusese hrăniţi caii de fum le dăduse foc, nici nu ziceai că peste cîteva zile trebuie să votăm şi asta implica odihnă multă, să nu facem greşeali la urne. Tipografii erau anchetaţi pentru că imprimase caracterul candidaţilor pe hîrtie, nu indicase temperatura la ora începerii votului şi folosise o cerneală cumpărată de la magazinul de înjurături. În această emulaţie locuitorii din cartierul meu, pe o muzică de ghetou, au hotărît să mă delege pentru a duce guvernului o scrisoare de mulţumire să vadă toată ţara cît de fericiţi sîntem.
Nu ştiu de ce m-au ales pe mine, probabil au auzit toţii că eu dacă intru într-o femeie, nu iau nimic de acolo, fac numai o verificare a stelelor interioare să vă văd dacă îşi păstrează orbita, motiv pentru care, nu înţeleg de ce toate doamnele care mă cunosc vor să aibă cetăţenie spaniolă. Cele care refuză să devină ferestre pentru cuvintele mele întotdeauna un răspuns diplomatic, spunînd că din cauza tranziţiei le-au înţepenit picioarele şi nu le mai pot deschide nici cît să treacă o metaforă. Vecinii mei ştiau că eu sînt angajat cu o jumătate de normă să fiu martor cînd se topesc zăpezile să nu care tot bunul simţ din ţară, ştiau că fac parte din juriul unei fabrici de textile ce produce lenjerie intimă pentru marionete şi cel mai important, particip la şedinţele consilului fericirii care stabileşte anual atît gradul de îndatorare al acesteia precum şi prognoza pe patru ani. Mă gîndeam, că aceste ar fi argumentele pentru concetăţenii mei de a mă desemna solul fericirii care să ducă guvernului scrisoarea de mulţumire.
Scrisoarea avea litere mari aplecate spre nord, îţi lăsa impresia că e un marş al speranţei înainte cu cinci minute de a ajunge la ghilotină.  Am şters cu o bucăţică de cauciuc de tractor amprentele lăsate de sărăcie, petele de durere le-am ras cu lama, iar scuipatul provenit de la cîţiva şomeri la înghiţit sugativa. Demersul nostru era ca guvernul, în urma scrisorii, să ne elibereze certificate de fericire, să intrăm la film gratis, la ştrand, oriunde, dar cel mai mult ne doream să murim împăcaţi că putem lăsa aceste certificate copiilor noştri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu