sâmbătă, 15 decembrie 2012

Cei şapte ani de acasă

Ce caut eu în lumea aceasta unde au trecere, numai bărbaţii cu două şliţuri, unde cele mai multe meserii sînt din categoria celor de a nu da replici, iar femeile, fie ele blonde sau brunete, au împrumutat din ce în ce mai mult statutul păpuşilor gonflabile.
Înainte de a mă naşte am avut promisiuni serioase. Acum am ajuns să conving lumea să nu mai scuipe în aceia care nu şi-au găsit o locuinţă în vreun sonet, mă chinui să-i fac un decolteu larg poeziei poate se găsesc mai mulţi cumpărători, caut unghiul propice să sparg maxilarele sărăciei cu un baros. Acum repar ceasuri cu ajutorul macaralelor că şi ceasurile sînt construite după modelul Casei Poporului, salvez îmbrăţişările din femei cu colaci de salvare, fulgerele şi tunetele le arhivez în coaja unui copac, mă plimb pe străzile din oraş cu vrăbii în buzunar să demonstrez concetăţenilor mei că zborul poate fi îmblînzit. În copilărie, credeam ce scriu cărţile despre viitor, credeam că noaptea este sora fumului, nu onorariul plătit de ţesuturile noastre timpului. Pînă acum cîţiva ani eram convins că fanfarele lumii cîştigă războaiele şi apoi cîntă pe străzi de bucurie, că medicamentele sînt o modă promovată de revistele familie pentru a face aerul mai mlădios şi bucătăriile mai imaginative.
Lumina este prea sedentară şi politicoasă, deşi oamenii poartă eclipsele ca nişte banderole de grevă japoneze. Îmi vine să îngenunchez, să blochez canalele de speranţă cu stabilopozi. Mi s-a stricat bicicleta cu ajutorul căreia căram cutiile cu vopsele şi pensule prin parcuri. Mi s-a defectat clanţa de uşa pe unde nu aveam voie să intru să nu mă întîlnesc cu secerătoarile ce taie razele soarelui. În cartier, nu auzi, decît despre divorţuri, despărţiri, plecări şi că s-au epuizat biletele pentru zîmbete. Degeaba inventez poveşti despre comerţul cu ploi pentru a strînge rîndurile între cei fără umbrele, în zadar trimit spaimele la curăţătorie, indicatorul de circulaţie ne arată clar drumul prin bălării şi moloz. 
Verighetele au ifose, melomanii şi-au făcut propriile graniţe pentru ţara lor imaginară, atlasele nu se mai editează decît sub privirea ţevilor de puşcă, computerele vor un tribunal să le legifereze reproducerea, iar muzica are nevoie de psihiatru. Cînd am văzut că au ieşit cîte doi parlamentari într-un colegiu, nu mi-a fost greu să constat că politicii îi lipsesc cei şapte ani de acasă.

2 comentarii: