duminică, 9 decembrie 2012

Am votat după calendarul Mayaş

Am împăturit votul pînă a ieşit tot frigul din el, i-am urat misiune uşoară, dar cel mai important lucru pe care i l-am spus, folosind arta pipăitului, a fost să nu-şi arate sexul în urnă să i se vadă strabismul. I-am dat drumul uşor să nu cadă în cap şi să-i vină vreo idee trăznită să-şi schimbe cămaşa albă pe care pusesem ştampila. I-am lăsat şi cîţiva metrii cubi de văzduh să supravieţuiască pînă îi vine rîndul la numărare.
Cînd am ajuns acasă singurătatea  lua masa de prînz şi fără să mă vadă am băgat toate cuvintele în sertare să nu fugă cu ele, aşa obişnuieşte în ziua alegerilor, ia toate podoabele din casă, sparge seiful copilăriei confiscă toate prăştiile, viorile greierilor şi se piteşte în pivniţă de teama politicienilor. Mă pregăteam să dau perdeaua la o parte să observ ce metode folosesc primele zăpezii cînd stabilesc taxe pe vînt şi ger, cînd aud telefonul sunînd. Un sfert de oră preşedintele comisiei de votare unde votasem umpluse firul telefonului cu un colhoz de vorbe unde n-ar fi putut să facă ordine nici ministrul de interne.
Mi-a spus că urna a explodat şi toate voturile s-au făcut praf, iar secţia de votare a devenit o cameră plină cu suferinţe politice şi mă implora să mai votez încă o dată. Nebunia mai avea un frate, preşedintele comisiei de votare. Totuşi mă preocupa "explozia", se ştie că la noi nu sînt terorişti, cu trotil umblă numai bătrîneţea ca să dea drumul ridurilor, grenade nu au decît medicii să scoată bolile din noi, nu înţelegeam această purificare cu praf de puşcă. O fi băgat cineva în urnă vreun fir de praf radioactiv, s-a adunat prea multă sărăcie într-un spaţiu atît de mic şi sa autoaprins, s-a strîns prea multă sinceritate în urnă şi în contact cu rezervoarele de benzină ale promisiunilor a luat foc.
Preşedintele secţiei de votare era îngrijorat că nu vom mai avea un ales în colegiul nostru. Vom rămîne fără legi şi nu o să ştim în ce straie să îmbrăcăm vara, nu o să ştim ce detergent să folosim pentru a spăla găinile  albe ca să nu iasă ouăle pistruiate. Va fi un tentacul mai puţin, o lipitoare minus, un lup mai puţin de numărat.
Lumea e programată să piară pe douăzecişiunu decembrie, însă în colegiul meu sfîrşitul a venit mai devreme cu douăsprezece zile.

Un comentariu:

  1. vaaaaiiii, nimeni nu e de neinlocuit...moare lumea, iese la pensie, se duce, dar nimeni nu e atat de perfect incat sa fie de neinlocuit. Numai unii isi imagineaza asta despre propria persoana.

    RăspundețiȘtergere