luni, 19 noiembrie 2012

Un accident artificial

Veneam cu maşina spre Ploieşti şi mă gîndeam la discursurile ţinute de unii participanţi cu ocazia seminarului internaţional "Tranziţia şi rujul de buze". Reprezentantul Suediei spunea că regimul dedicaţiilor muzicale nu trebuie să răstoarne cu totul filozofia  roşului care determină guvernele să dea de mîncare oamenilor cu penseta. Danezul spera ca alegătorul va putea face deosebirea între rujul politic şi cel expresionist, specific femeilor care devin mature după ce i-au primul comision erotic. 


Am văzut cum îşi dau cu ruj şi puricii şi nu mă miră deloc, că programele guvernamentale sînt scrise în totalitate cu ruj de diferite culori. Ştiam că fabrica de borcane a dat faliment şi nu mai am unde să-mi ţin migrenele, dar eu eram cu gîndul tot la seminar. Am apăsat pe unul din nasturii de la cămăşa cel cu care schimb canalul de idei, încercînd să-mi imaginez cum ar fi arătat lumea dacă de la apariţia omului acesta ar fi vorbit în versuri, dacă nu s-ar face pontaje decît pentru zîmbetul oamenilor, dacă simţurile noastre nu s-ar uza din cauza acestei avariţii de a tezauriza cît mai multă iubire.


Maşina mea, o rudă mai îndepărtată a doamnei Merkel nu făcuse încă riduri, deşi avea ceva ani. Încerca să-mi demonsteze prin huruitul ca de sforăit că sînt cetăţean european şi se grăbea, cooperînd cu aerul să mă ducă la sticla de vin pe care o ţineam la rece între doi pinguini de porţelan. Deodată, în mijlocul şoselei un cetăţean cu o creangă în mîna dreapta, făcea gesturi disperate să opresc. Cu mărul lui Adam mărit, probabil din cauza preferinţelor culinare, parcă turnase în cuvinte o fiolă de epuizare că nu genera niciun înţeles. Repede i-am desluşit semnificaţia gesturilor că aveam la mine dicţionarul pentru dirijori. 


O femeie, sumar îmbrăcată, numai cu sutien şi ceva pe şolduri un fel de aţă dilatată era întinsă sub ramurile unui copac la marginea şoselei. Se îngîna ziua cu noaptea şi nu puteam vedea bine, dar nu părea lovită. Am sunat la 112 şi în cinsprezece minute şi-au făcut apariţia poliţia şi SMURD-ul. Cineva a încercuit locul cu bandă reflectorizantă şi ne invita cu autoritate să nu distrugem probele ce ar putea duce la depistarea făptaşului. Cu coada ochiului am reuşit să văd prin întunericul care se întindea ca o şansonetă, că era o femeie frumoasă cu picioarele mai lungi decît impozitele municipale.
Între timp un ARO sughiţînd din cauza ruginei oprise lîngă celelalte zeci de maşini de la locul accidentului. Un tip solid cu o pălărioară cu boruri strîmte ce aducea a cioban coborî din maşină şi fără să ţină cont de poliţie s-a repezit spre femeie şi a luat-o în braţe. Mi s-a părut că o ridică cam uşor, dar m-am gîndit că poate fi un halterofil. După o scurtă busculadă unul dintre poliţişti mi-a explicat că nu-i vorba de nici o victimă, ci de o păpuşă gonflabilă pe care a pierdut-o din maşină. Eram mulţumit că am fost martor la un accident artificial.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu