joi, 29 noiembrie 2012

Strategii păzite de gardieni

Pentru el dacă nu era soare spunea că toată lumea l-a părăsit. Dacă vedea o pereche iubindu-se în parc, nu se uita în altă parte. Era un tip care nu a avut nici un accident în bibliotecă. Imita infinitul uitîndu-se în oglindă. Săruta prin interior. Zîmbetul îi provenea din  rusia siberiană.
Este unul din candidaţii din colegiul meu.  Un bun cunoscător al folclorului din penitenciare, specialist în a schimba sufletele între ele. Speranţă a rufelor murdare că se vor albi odată cu asfinţitul. Nu aştepta vizita poemelor timide să-i electrizeze neuronii, nici vreun bibliotecar să-i aranjeze pe rafturi cărţile necitite, avea o crescătorie de metode de unde se inspira. Nu stătuse mult la puşcărie, decît o mie şase sute şaizeci şi cinci de zile, exact cîte trepte are Turnul Eiffel. Pe alegătorii îi trata ca pe colegii de detenţie, erau la fel de înfometaţi, lipsa banilor reprezentau cătuşele, viitorul era încuiat şi cheia la conducătorul de locomotivă. Fusese condamnat pentru viol. La tribunal motivase că a fost de bună credinţă, nu a vrut decît să vadă dacă doamnei i-a expirat perioada de garanţie a lenjeriei intime.
Candidatul pe care urmează să-l aleg îi place înghesuiala din tramvai, întodeauna se amestecă între doamne înţolite, să împrumute cîteva molecule de parfum la ele, dacă îşi cumpără o lingură de lemn tot cartierul ştie că şi-a luat mobilă de bucătărie, noaptea o împarte în semestre să i să pară că doarme cîte o jumătate de an.
Ca să convingă electoratul folosea aceleaşi metode ca la şcoala de băieţi dungaţi unde îşi terminase ultimile clase primare. Injecta portocalele cu spirt alimentar de o sută de grade şi le distribuia alegătorilor. După o astfel de escapadă  unei doamne, ce bîjbîia printre ani pînă îţi spunea vîrsta, i s-a topit placa dentară, nu mai rămîsese din ea decît o spărtură pe unde obliga cuvintele să sîsîie, alta intrase în comă alcoolică şi am fost nevoit să o duc la dezalcolizare. Între două etichete puse o sticlă de cola ascundea un telefon mobil de unică folosinţă, desfăcea cu abur seminţele de dovleac punea în interior ceva tutun, nu ştiu poate era canabis, apoi cu o substanţă de lipit o aducea la forma iniţială., tăia mărul în două în locul seminţelor îşi punea o poză de buletin şi îl cosea cu o fibră de nailon sau împăturea  o sută lei pînă putea fi băgată în cutia de chibrit, sub beţe. Oamenii primeau toate astea cu mănuşi chirurgicale în mîini, iar cîţiva cîrcotaşi, raşi în cap, rămîneau îmbrăcaţi în pijamale. Cartierul meu devenise o secţie a penitenciarului din oraş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu