miercuri, 7 noiembrie 2012

Soare ascuns

Nu mi-aş fi închipuit că după referendum am să rămîn cu această extravaganţă de a număra orişice. La început am crezut că este din cauza tratamentului pe care îl făceam împotriva ambiţiilor mele intelectuale sau a ţinutei obligatorii cînd trebuia să urc pante abrubte. Dar, nu era aşa, matematica devenise pentru mine un post de prim ajutor unde eram tratat cu o substanţă ce se găseşte, numai în crăpăturile lutului din care este făcută fericirea. Am început să număr, paharele pline cu lacrimi ce le ţineam în frigider să nu-şi piardă din amărăciune, bărbaţii deveniţi cardiaci din cauza săruturilor ironice, icoadele ce-mi păzeau speranţele, pantofii suferinzi de amnezie, scrisorile de dragoste numerotate greşit. Ca şi cînd aş fi fost angajat la Institutul de statistică al genunchilor juliţi, număram dubiile liftului cînd transporta  doi îndrăgostiţi sărutîndu-se şi nu mai ştia în ce parte să meargă, hectarele de pămînt  cu care trebuia să mituiesc noaptea să nu-mi intre în vene. După ce am epuizat şi ţiglele după casă, zalele lanţului cu care scoteam roua din trandafiri, într-o zi cînd guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă privind combaterea invidiei, mi-a venit aşa dintr-o dată să-i număr celulele şefei mele. Aşezată într-un fotoliu, se chinuia să-şi amintească îmbrăţişarea anului de la festivalul de anul trecut. Am improvizat un microscop dintr-o hiperbolă şi am trecut la treabă. Era greu de numărat, unele celule posedau arme chimice mai puternice decît heroina, altele se aranjau în sala de aşteptare a iubirii, multe erau invidioase pentru că nu aveau aceeşi expunere la pipăit. O parte dintre celule, mai ales cele de pe fese produceau curent electric cam cît produce o microcentrală de trandafir, cele după spate aveau prea multe dimineţi în ele şi se mişcau, iar din cauza prospeţimii mi se aburise microscopul. În unele zone era mai dificil  de numărat din cauza părului, iar cele după pulpe aveau o forţă asemănătoare cu a apei. Nu ştiu cum s-a întîmplat că tot numărînd, numărînd am pătruns în ea. Era atît soare înăuntru că am devenit fluorescent. Mă vindecasem, a doua zi a trebuit să pun cîinele să-mi numere ţigările pe care le fumasem pînă atunci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu