vineri, 16 noiembrie 2012

Rusoaica

Cînd ajungea noaptea şi la el acasă îi producea o dezordine cumplită, cam cum ar trece o elice printr-o pădure, clepsidra prin care se scurgea iubirea începea să ruginească, singurătătea răguşise, tăcerea era una de cazarmă şi pentru că ştia că şeful de post se culcă odată cu găinile avea un sentiment de bec neînşurubat pînă la capăt. Inima îi lua forma unei viori, dar lipseau mîinile unei femei ca să poată scoate sunete ademenitoare, dacă nu s-ar ţine după cuvinte, nu ar putea ajunge în bucătărie să vadă dacă pîinea pe care a cumpărat-o de la chioşcul din colţul străzii mai ţine minte chipul ţăranului adormit în faţa secerătorii.
De cîteva luni se mutase la etajul superior o tînără căreia toată lumea îi spunea Rusoaica. Nu credea că e din Rusia că ar fi avut buzele mai strînse şi sînii mai mari, mai degrabă aerul de înfrăţire pe care îl lăsa în urma ei şi modul cum reuşea să hipnotizeze trecătorii şi să devieze undele radio îl îndreptăţea să creadă că e din Basarabia. Suprafaţa ei de contact cu cei de pe scară se reducea la bună ziua şi bună seara Numai cu el schimbase cîteva vorbe, cu totul întîmplător, cînd umbra lui se suprapuse peste umbra ei şi pentru că o apăsa foarte tare i-a zis să mişte soarele puţin mai sus. Ocazional mai schimbau cîteva vorbe şi după fiecare conversaţie ieşea pe balcon să vadă dacă i-au crescut aripi, îşi mai analiza în oglindă ridurile care de departe păreau nişte chiuvete defecte. El era şi preşedintele organizaţiei de protecţie a cercului polar şi de cîte ori avea ocazie îi critică pe ruşi, ba că ruşii ăştia visează prea mult şi au topit zăpada de pe cercul polar, ba că intră cu tancurile într-o zonă unde au depozitat ciorapi de damă pentru cînd se va încălzi vremea. Ultimul reproş se referea la faptul că ruşii poartă cisme de cauciuc cu un avansat grad de melancolie pe tălpi şi de teamă, cercul polar s-a mutat cu un centimetru mai încolo. Stătea cocoţat deasupra oraşului ca un vultur fără munţi şi aştepta să fie pedepsit cu tandreţe. Chiar s-a întîmplat, într-una din zile l-a invitat la ea.
Cînd să plece spre ea a avut impresia că trece printr-un tunel unde lanterna sîngelui, nu mai avea putere să bată nici doi metri. Cu un buchet de flori şi o sticlă de vin în interiorul  căreia aşteptau instrumentele de tortură ale raiului, părea că se duce la o bolnavă. Şi-a dat inima de perete de cîteva ori ca să destupe conductele prin care circulă dragostea şi a apăsat pe sonerie.
Era frumos la ea în cameră, masa din centru era dintr-un lemn gustos, ferestrele înrămau un lirism discret, iar în pat cred că încăpeau două pogoane de lumină. Ea era îmbrăcată conform normelor de aplicare aprobate de consiliul local al dragostei şi nu i se permitea să se apere.
A doua zi l-am auzit spunînd unui coleg care tocmai venise din Franţa, nu poate să fie mai frumos ca în Rusia.

Un comentariu:

  1. gib mihaiescu "rusoaica".
    e doar un titlu de carte si autorul, asa ca nu va repeziti la mine. :)
    sau nu asa de curand.

    RăspundețiȘtergere