luni, 12 noiembrie 2012

Retrocedarea numelui

Sînt foarte atent la modul cum cum emoţiile trandafirilor se transformă în curent electric să poată aprinde stelele, verific minuţios cu compasul cercurile din copaci să văd dacă sînt perfect rotunde ca soarele, motiv pentru care majoritatea femeilor mă părăsesc. Ca să nu îmi ceară bani pentru lunile cît m-au cazat în ele sau să pretindă pensie alimentară pentru poemele pe care le-am lăsat să le hrănească şi să-mi pună poprire pe salariu sînt obligat să-mi schimb serviciul foarte des. Deşi şomajul a ajuns la mine în oraş la nouăzeci la sută îmi găsesc o slujbă forte repede pentru că pot calcula unde cade fiecare picătură de ploaie, plus că am furat o regină după tabla de sah şi de teamă să nu o violez mi-a făcut o recomandare regală.
Ultimul loc de muncă a fost cel de păstrător de cereri al comisiei de retrocedare a bunurilor confiscate de regimul comunist. Dacă este să fiu sincer, nu i-am înţeles nici pe comuniştii ăştia care au naţionalizat aproape tot, pluguri, nesupunere, fabrici, secrete, anotimpuri. Cineva îmi spunea că inspectorii de teren învăţase carte în bombardier, în pauzele dintre bombe mai memorau cîte o literă, iar la un moment dat unul neştiind să împartă cuvîntul "şant-ier" în silabe au confiscat numai prima parte, adică şanţul, şantierul rămînînd proprietarului. Activitatea mea era una geografică, aveam o hartă a judeţului de trei metri pe patru cu toate localităţile. Primeam cererile, le înregistram într-un catastif şi lipeam în dreptul localităţii ce viza retrocedarea. Scara pe care o foloseam să mă urc pe hartă era una democratică cu trepte dese, împotriva efortului şi cu stegul Europei la capete să nu scrijilim pereţii capitalişti. Revendicările erau multiple: herghelii de cai, fabrici de bere, vîrfuri de munţi, şcoli, ateliere de făcut lumînări, tractoare, brutării etc. Un cetăţean a cerut înapoi o sută de oi şi îmi spunea că a văzut berbecul în curtea primarului, l-a recunoscut după muşcătura unui lup rămasă ca o amprentă pe coarne. Unii voiau să-şi recupereze tinereţea, soţiile fugite cu miliţieni. Cînd un cetăţean a cerut strungul de prelucrat iubirea, am vrut să pun eu mîna pe el, dar fusese expidiat în Germania. O dezbatere aprinsă a pricinuit revendicarea de către un domn a numelui. Spunea că este scriitor şi că în numele lui trăiesc toţii voievozi şi domnitorii acestui neam. Şi azi mai caut prin arhive, anticariate să-i rezolv cererea. Îmi este imposibil, politicienii au dat foc şi memoriei.

Un comentariu:

  1. Imi place poza, ar trebui sa fim mandri, suntem pe harta intr-un loc foarte misterios. Cat despre retrocedari ai uitat sa treci pe lista padurile revendicate de obstile din Moldova ca cica stramosii lor le aveau de la Stefan Cel Mare. Cu alte cuvinte, daca reusesc sa-mi aduc aminte ce facea stramosul meu de pe vremea lui Decebal, as putea revendica Columna lui Traian...

    RăspundețiȘtergere