marți, 6 noiembrie 2012

Camera erotică

Şefa m-a sunat să-mi spună că mîine pe ora şapte seara vine la mine. Simţeam în vocea ei cum îşi ridicase fusta peste genunchi, privindu-se în oglindă. Ştiam de mult că avea rochii şi fuste temătoare. Cînd am auzit, o locomotivă plină cu trandafiri mi-a intrat în artere şi m-am apucat de curăţenie. După ce am numărat în cameră peste cinci milioane de molecule de ozon şi m-am asigurat că nu se poate asfixia în momentele de extaz, am chemat medicul de familie să stabilească un diagnostic pentru pereţii puţin gălbejiţi. Mi-a prescris şi o reţetă, să nu mai traversez firul de praf în fugă, să nu mai pun sîngele să provoace anotimpuri pentru că din cauza emoţiilor se blochează pe atmosfera de toamnă, să nu mai fac exerciţii fizice care nu se pot vinde, dar mai ales să nu las sărăcia să-mi producă stres că astă se depune direct pe pereţi. Tot el mi-a recomandat să nu mai chinui cuvintele cu diete asiatice, cu aspirine să le scadă febra, cu şocuri electrice, numai pentru a le domestici să se aşeze la coada versurilor sub formă de rime că le pot provoca atacuri de panică şi fac icter. Am scos şi şezlongul din cameră că soarele cum îl vede începe operaţiunea de bronzare şi pentru că statul nu mai are centre de colectarea bronzului, decît centre de scuipat, am renunţat la valorificarea deşeurilor. Am scos şi scaunele din cameră, erau cam afumate, fac focul sub ele cînd este frig să nu-mi îngheţe strămoşii din nume. Am un pendul chiar în faţa patului care are apucături de teatrale, hipnotizează bioxidul de carbon din cameră să nu mai poată zbura gargăriţele prin el. L-am dat afară pe hol să nu se confunde ticăitul ceasului cu cel al inimii ei. Am externalizat şi vreo doi paianjeni, cu ei mi-a fost uşor , dar pînă le-am lipit pînza la loc pe litera O rămasă disponibilă de la un covrig mai mare, din cel promis de guvern,  mi-a luat o oră. Mai erau cîteva neclarităţi la ferestre , vîntul îşi lăsase amprentele pe geam, de asemenea, cîteva gîfîieli rapide lăsate de nişte aştri nepricepuţi în ale zborului., iar acarienii i-am condamnat pentru două zile la exil într-o scorbură.
Cînd a apărut, zîmbetul ei a făcut o înţlegere cu lumina din cameră, un exerciţiu de pregătire, sugerîndu-i luminii să stea mai departe de noi că o putem strivi între trupuri şi, ca şi cînd s-ar fi depus toată iubirii, s-a aşezat pe covor.
A doua zi după ce a plecat, m-am gîndit că patul poate fi un uzurpător al dragostei , că în economia de piaţă, nu mai este un mijloc de producţie şi i-am dat foc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu