marți, 9 octombrie 2012

Mobilier contra infertilităţii

După ce guvernul mi-a interzis să mai vînd poezii în gări, pe străzi , în căminele de bătrîni că nu am autorizaţie comercială, că activitatea mea ar fi similară cu distribuirea de droguri, că instig la colonizarea speranţelor şi pot răni zîmbetele femeilor, m-am reprofilat. La partid s-a închis după alegeri, se va descuia peste patru ani, după un nou ciclu experimental cînd oamenii vor absolvi alte patru clase de sărăcie. La şomaj, nu m-au primit că am venituri, înregistrez privighetorile din grădină şi le folosesc la nunţi în loc de orchestră şi că fac taximetrie cărînd lacrimile oamenilor pe ruta Ploieşti-Bucureşti.
Am o nouă activitate, construiesc mobilier împotriva infertilităţii. Fiind singurul autodidact de pe strada mea în cîteva săptămîni m-am specializat în geopolitica dormitoarelor, în dactilografierea scrisorilor de intenţie pentrul făcutul copiilor şi stabilirea unui repertoriu de bătut la uşă al viitorului. Sînt cel mai bun practician în survolarea grădinilor la volanul păsărilor cu îndrăgostiţii pe perna din spate, dar şi în procesul de potolire a sentimentelor pentru a le clasiciza.
M-am aprovizionat cu scîndură pentru dormitoare, de la gaterul ce prelucrează lemn din dealul ispitirii, un pic mai sus de podgoria ce ascunde în ciorchini erori de lux, cuie am luat de la magazinul de dezacorduri. Pentru cearşafuri am adus pînză din orient, uşoară, dintr-un material secret antisupărare şi care suportă recapitulări din zilele trecute. Mi-am completat trusa de scule cu mătase pentru rotunjirea şoldurilor, cochilii de băut vin, un ciocan mereu în stare de reverie, şurubelniţe cu rîs utopic. Ca să aflu unghiul de cădere al trupului femeii în pat şi dimensiunea galantarelor cu invenţii ale bărbatului am efectuat foarte multe calcule. Am ţinut cont de viteza de curgere a cuvintelor pe firul de telefon, probabilitatea de a răni gîndurile ascunse, leşinul nasturilor, orele la care apar săruturile, momentul cînd se salivează zăpadă, dar şi calitatea filtrului de ţigări făcut din versuri. După ce am înmulţit imaginaţia cu un buchet de crizanteme ecuaţiile mi-au arătat că patul, cea mai complicată piesă din mobilier, trebuie să fie înclinat. Partea unde vor fi pernele trebuie să fie mai joasă cu zece centimetri, decît partea de la picioare, ca dragostea să poată curge de la sine. Stînd cu capul mai jos gîndurile trăiesc mai urgent, sîngele vine la vale. Pentru că iubirea este o nălucă cu multe hachiţe, văzînd că s-a modificat axa pămîntului în raport cu poziţia patului, fiindu-i teamă să nu se răstoarne universul, acceptă să se dividă.

Un comentariu:

  1. i-am vizitat pe prima dată la acest blog și am place foarte mult și mi se pare foarte util si interesant, eu sunt impresionat de locuri de muncă pentru a vizualiza aici, la acest blog, sper că veți păstra și vor împărtăși mai mult ca în acest fel,
    http://www.result.pk/lahore-board-result.html

    RăspundețiȘtergere