vineri, 26 octombrie 2012

Marfarul cu dragoste

Credeam că după ce adorm trandafirii îi trece furia, îşi pune din nou ştergătoarele electrice în mişcare pentru a evita ca lacrimile să îi cadă în trusa de gesturi cu care îşi înfrumuseţează zîmbetele. Supravieţuisem multor prognoze meteorologice emise de dorinţele trupului ei, capriciilor cu care alerta tîrgoveţii din sticlele de vin şi nu credeam că va arde cearşafurile pe ca le-a netizit cu sînii. Pînă la urmă improvizaţiile în a trînti uşa şi a nu mai umbla în vîrful picioarelor era o victorie tîrzie. Multe din deprinderile sale devenise biblioteci ale plăcerii un fel de arhivă unde i se auzeau foşnetul mîinilor. Nu credeam că între viaţa mea şi a ei au crescut atîtea buruieni, cît timp am deschis umbrela ca amprentele becurilor de pe stradă să nu-i rănească umerii.
Îmi trimisese o scrisoare. După scrisul de pe plic mi-am dat seama ca vrea să mă determine să îmi leg arterele la robinetul din grădină şi pentru că întru-un cuvînt am văzut cîteva bucăţi de geam era un semn credibil că spărsese tote ferestrele ca să o vadă lumea care trecea pe stradă. Nu mai credeam de mult că toate cercurile din lume pot fi rozetele rotunde de la aragaz unde să îmi fac cafeaua, mai ales de cînd un popă care devenise ceremonios după cîteva pahare de vin îmi spusese că şi în situaţia în care Dumnezeu nu există, nu-i o pagubă aşa mare pentru oameni.
Se supărase că la partid am atenţionat un şef de gară că la noapte ar putea deraia un tren pe ruta Ploieşti-Bucureşti pentru că am văzut un bărbat uitînd un poem pe calea ferată. Pentru că era un tren plin de membrii de partid ce lipise afişe prin oraş, cu tabieturile speranţelor, mi-a dat dispoziţie să anunţ imediat salvatorul trenurilor, cel ce descoperise şi despărţirile, să îl mute o altă cale ferată.
Am deschis plicul, am căutat în interior să simt dacă e mai mult ozon printre litere decît în munţi, dar n-am găsit decît un fir de păr înfrunzit ca o nuia. La PS imi spunea că dacă trenul pe ruta Ploieşti-Bucureşti deraiază o să părăsească toate manuscrisele şi o să facă o plîngere către poliţie că în ziua de azi poeziile au devenit penale. Ea nu ştia că eu mă referisem la un marfar cu treizeci de vagoane cistrernă încărcate cu dragoste cu destinaţia sufletul ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu