luni, 8 octombrie 2012

Legionarii din cartier

Octombrie, drumurile descălţate se scurg prin ceaţă către nord, cerul s-a arcuit fără succes încercînd să protejeze lumina în faţa păsărilor care o duc să facă ordine şi pe alte meleaguri. Vîntul calculează cît de adîncă e apa în fîntînă să nu se înece cînd se va ascunde aici din teama  frigului. Sărăcia îşi fură singură din agoniseală şi după ce ia o pilulă contra deschiderii maxilarului găseşte un pat confortabil în rezultatele trimestriale devastatoare ale ţării. E cam trist, ar trebui să mai treacă cîte o femeie frumoasă pe stradă, să mai lumineze bordurile, ferestrele blocurilor, nu ar fi rău ca primarul să le facă o programare.
Cu toată ceaţa din jur, şefa mea de partid mi-a dat dispoziţie să iau casierul şi să punem afişe în cartier. Casierul era un element coregrafic la partid, mîna dreaptă o avea din naştere pînă la cot, părea o bucată de lemn cu semnul mirării la capăt, iar la mîna stîngă, nu avea decît trei degete, două le pierduse într-un accident de bicicletă. Uneori mi se întîmpla şi mie, din cauza secetei numele meu intra la apă şi îmi rămîn mîinile pe afară nu mai pot pipăi pe nimeni, nu mai pot semna nici o hîrtie pentru că mîinile mele nu mai făceau parte din cartea de identitate. Îmi revin după ploaie, dar şi aşa, le ţin între pulpele unei femei cel puţin o săptămînă ca să le încălzesc şi să mă obişnuiesc din nou cu ele. Avînd experienţă, i-am ascuns casierului mîna dreaptă în litera X şi mîna stîngă în litera L ca să poată duce afişele. Am luat găletuşa cu aracet pe care l-am diluat cu două călimări de cerneală, că apa era oprită şi o pensulă. Pensula era făcută din părul unei doamne dată afară din partid care şi-a smuls părul din cap de supărată. Dacă am văzut cum stă treaba, am început să producem pensule, excludeam cîte o membră de partid săptămînal, plus că mai aveam şi doamne care făceau sponsorizări în păr.
Lipeam afişe pe stîlpi, pe garduri, unde găseam cîte un loc care avea aceleaşi convingeri ca ale partidului. Afişul reprezenta două ţîţe, într-o stare de spirit optimistă, cu sfîrcurile cît zmeura ce luau cu asalt viitorul. Pe unul din sfîrcuri scria rotund "Eşti fiul meu" pe celălalt "Aceasta e ţara ta natală". Am avut şi cîteva incidente, un beţiv s-a aşezat pe un afiş după ce îi dădusem cu aracet şi umla cu el lipit de fund, iar unei doamne casierul i-a lipit un afiş pe spate că nu plătise cotizaţia. Se zvonea că doamna care avea un măgar bătrîn acasă îi amesteca în lucernă pastile de viagra, din această cauză zicea casierul, "lasă să vadă şi măgarul cum arată ţîţele".
După cîteva sute de afişe lipite, am constatat că jumătatea de mînă a casierului, îmbrăcată în litera X, lăsa pe afiş un semn ce semăna cu o zvastică, era ca şi cînd fascismul intrase între ţîţe. A doua zi citesc în gazeta locală "Călăuza progresului"; "Un grup de legionari au încercat să destabilizeze cartierul "Case naive", lipind afişe la şcoală, dispensar şi frizerie. Deocamdată scotocim fiecare casă şi împrejurimile. Aveţi grijă, să nu vă rănească animalele sau să vă pună vreo bombă în coteţul găinilor. Nu fumaţi, nu fotografiaţi, iar doamnele pot umbla şi fără chiloţi, pentru că toţi legionarii sînt homosexuali."

Un comentariu:

  1. Asta a fost buna!Uite cum este denaturata istoria...gluma, gluma dar chiar asa se intampla, gura lumii este ca jocul acela din copilarie cand trebuia sa soptesti iute un cuvant la urechea cuiva, ala il soptea mai departe si tot asa...ultimul din sir spunea cuvantul care era cu totul altul decat la inceput.Asta e istoria noastra oficiala.

    RăspundețiȘtergere