joi, 18 octombrie 2012

Ironia dintr-o adolescentă

Cineva îi încetinise mersul soarelui în celule şi adolescenţa ei se amînase pînă la limita maximă prevăzută de lege. Avea aproape treizeci de ani şi cînd traversa strada îi aducea cîte un braţ de iarbă zebrei pe care călca uşor să nu o scoale din somn. Cînd ziua închidea ochii, îşi punea o perucă adusă din Africa să nu o recunoască noaptea, vara protesta în faţa mării pentru că talazurile îi deranjau păpuşile adormite în cărţile de educaţie sexuală.
La partid era responsabilă cu arta cartografierii dezamăgilor. Harta pe care însemna evenimente zilnice era imensă, acoperea ţara de la un capăt la celălalt, dar din cauza copilăriei ce îi rămăsese între degete, liniile trasate cu creta erau foarte relevante. Cînd fotografia liderii partidelor făcînd dragoste, în depărtare se vedeau copii cu deficienţe, cei mai mulţi, nu aveau viitorul dezvoltat normal şi purtau ochelari să vadă răsăritul, multora dintre ei, nu le crescuse aripile după cerinţele aerului şi ea desena pe hartă aeroporturi părăsite.
Trusa de gesturi pe care o purta cu ea era a unei adolescente, expunerea la contradicţii ca la fotograf, modul cum îşi  orna zîmbetele, fesele ce îi carau rezerve de valută, ospitalitatea pulpelor, fusta scurtă de poştăriţa ce împrăştie în cartier, numai scrisori de iubire, sîni erau ca două provincii înmiresmate ce nu ştiau dect limbajul luminii. Îşi mai rodea unghiile cînd nu ştia pe unde să traseze tranşeele singurătăţii, dădea tîrcoale unor cuvinte ce aveau forma unor flacoane pline cu nectar. Scria texte pe care le trimitea cuiva imaginar de pe lună, rîdea de verbele asimetrice ale poeţilor, studia ore întregi fenomene bizare, cum ar fi timiditatea în comunitatea ierburilor sau bunul şimţ din boabele de struguri ce ne ajută să vedem lumea roz.
Mă hotărîsem voiam să o invit la mine acasă, să o adorm şi să o examinez mai atent.Eram curios să aflu cum poate ea cu şodurile să stîrnească atîtea vibraţii, încît restul lumii nu se mai vede, cum poate rupe cu respiraţia petale de trandafiri.
M-am învoit de la partid, am memorat broşura despre trecerea graniţei către o adolescentă, din pămîntul unui ghiveci de flori am făcut un mulaj ce reprezenta un început, adică o sămînţă însărcinată, am fiert substantivele pe care aveam să folosesc să nu aibă vreun microb. Mi-am extras emoţiile cu un cleşte, am dat frigul afară din cearşafuri şi am întrebat-o, pe la ce oră să o aştept mîine. Cel mai bine, îmi răspunde ea, pe la ora şase că se trezeşte şi copilul, ajunge şi soţul meu acasă, să putem veni împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu