vineri, 12 octombrie 2012

Informatorul cu frunze

Pentru că nu puteam să îi interzic să iasă din curte, îi pusesem gratii în sînge să nu intre cineva peste ea. Ca să o pot proteja mai bine să nu nască în somn, să nu leşine după ce termină de citit tratatul de sexologie sau din cauza picioarelor ei lungi să sară gardul la instituţia de făcut versuri cu rimă de vizavi ,am plătit un informator să mă ţină la curent cu tot ce se întîmplă, dar mai ales cînd taie lacrimile în două să poată cîntări timpul.. Informatorul era alunul de la poartă şi îl plăteam în veveriţe. Era un eminent cunoscător al vîntului, cunoştea toate legile publicate în monitorul oficial privind starea naturii, amic cu toţi copacii din pădure, acolo învăţase primele clase primare despre ecologie şi morala vegetală. Din Platon n-a înţeles decît că îi plăcea dialogul că  el ştia numai jumătate din cuvinte şi interlocutorul cealaltă jumătate. Alunul îmi spunea tot ce face şefa mea,  că dimineaţa îndulceşte ceaiul cu versuri, că nu transcrie corect cîntecul păsărilor, mai pune de la ea cîte un do sau re. Într-o zi, a găsit în curte un pui de arici printre flori şi de teamă să nu le înţepe petalele l-a pus într-o cutiuţă şi i-a căutat mama prin pădure o săptămînă, pînă a găsit-o. Altă dată, se pregătea să meargă să cumpere pîine, privindu-se în oglindă a constatat că îi rămîsese numele mic de nu îi mai încăpeau sînii în el . Pînă nu a chemat o croitoreasă să rezolve problema, nu a ieşit din curte. A spălat cele două gîşte albe pe care le avea cu ariel pentru că erau murdare, altă dată a pus o călimară cu tuş negru în cuibul unor rîndunici ca să îşi vopsească penele că se decolorase de atîta cîntat. Bandaja rănile de pe picioarele albinelor, în loc de busuioc la icoană punea mici ferestre din frunze, pieptăna cele cîteva spice de grîu pe care le avea după  coafura voievozilor.
Alunul era îngrijorat de un domn cu barbă, baston şi pălărie neagră care venea în fiecarezi şi îi punea cîte un plic în cutia de scrisori. După descriere ori era popă ori vreun maharajah  care venise în cartierul nostru să facă prospecţiuni privind rezervele de sărăcie. M-am gîndit că a văzut-o cum împrăştie amurgul cu părul ei, negru şi lung, că are o gură frumoasă ca o pompă mică de extras nectar şi s-a îndrăgostit de ea. La sugestia alunului i-am scris o scrisoare, folosind aceleaşi litere pe care le folosea ea cînd concepea un refuz.
"Nu îi mai trimite golurile din ceasuri sub formă de mere ca să îi araţi cît eşti de emoţionat, nu îi mai promite plimbări ci iahtul prin rouă că nu ştii să îi adormi florile de pe burtă cu gura. Dacă nu te linişteşti îţi trimit un nor plin de zăpadă şi o să pun toţi copacii să trădeze să se facă întuneric în gîndurile tale."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu