marți, 30 octombrie 2012

Haşurînd politicienii cu umor

Eu care am rulmenţi de rezervă la iubire, eu care ieftenesc frigul din amintiri în fiecare zi, nu credeam în ruptul capului că Tănase, marele comic, care îşi ţinea nasul pe spalier din cauza lungimii, va veni la noi în cartier, cum anunţau nişte afişe zgribulite lipite pe stîlpi. Auzind vestea, de emoţie aerul îşi micşorase volumul şi nu mai ajungea la toată lumea, vîntul se urcase prin poduri să nu îi facă Tănase vreun pamflet, iar cei născuţi de-a cumerzişul, ca mine, îşi încărunţeau mintea să gîndească mai înţelept. Şi păsările care umblau prin Europa, fără paşaport, ieşise să facă dragoste la vedere pe nişte chioşcuri fară ferestre, crezînd că sînt urne de vot. Jur pe singurătatea mea, că deşi ştiam că marele actor e mort, deşi bucuria îmi era oxidată pe toate părţile de multe substanţe, cea mai corozivă fiind sărăcia, voiam să recompună atmosfera de la revistă la mine în cartier, folosind actori noi.
Doream să aflu cine a lipit afişele, dar ştiind că nimeni, nu mai spune adevărul de la ultima eră glaciară încoace, că minciuna are filiale pînă şi în sediul guvernului, mi-am scos bateriile de la cămaşă ce îmi ţineau cuvintele calde, am luat două pastile contra curiozităţii şi m-am întors acasă. Se auzeau ceva zvonuri despre candidaţi: că unii au învăţat să meargă pe apă tot furînd, că alţii pot monta ţevi prin oameni să circule viitorul mai uşor, că se instaurează monarhia, pentru că la milioanele de săraci avem şi noi dreptul la un rege. După cum îmi ardea ţigara eram sigur că afişele cu Tănase reprezentau semnele de punctuaţie din scenariul vreunui politician.
A venit şi ziua trecută pe afiş prin care acesta trebuia să ajungă în cartierul nostru. Toată noaptea revăzusem studiul despre prostie şi modul cum aceasta poate produce cutremure în comportament. Citisem în fugă şi despre măsurile de siguranţă în situaţia în care vreo propoziţie exploada din cauza unei glume, despre bilaţurile cu îngeri în cazul în care Tănase a făcut şi raiul să rîdă. S-a dat jos dintr-o maşină cu pălăria şi nasul la locul lor, asistenţa aplauda furtunos, s-a îndreptat spre steagul din mijlocul parcului şi s-a închinat. Se vorbea că ar fi primarul deghizat, că ar fi un actor din Bucureşti ce susţine un candidat din colegiul nostru. Eu am crezut că este marele Tănase, venise în cartierul nostru să ne spună că umorul este o anagramă a politicienilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu