duminică, 28 octombrie 2012

Gargară pentru a alege un drum drept

Ea plecase la reciclare în București să-și reeduce celulele, tinerețea care mai tîrziu va lasă un gol imens în urma ei. Mersul îi trebuia corectat, arta deschiderii ferestrelor spre stradă, era obligatoriu să învețe să se ferească de cuvintele cu ghiare, să asculte corul ateilor, să împăturească sărăcia fără să îi facă cute. Eram singur și pentru că nu avea cine să scoată bărbatul din mine, întindeam vîntul pe masă ca pe o hartă mișcătoare și căutam locul natal al orașului, scriam programe de marketing pentru privighetori, eliminam serpentinele din vise, numai pe cele ce devenise periculoase. Căutam argumente să declar fesele femeilor forțe civice, iar din diminețile deflorate de toamnă, niște însoțitoare civilizate.
Cînd s-a întors, își modificase pieptănătura, acum avea cărarea pe partea unde își ținea iluziile, arcul sinilor era mai tensionat, cred că putea să trimită o săgeată pîna în evul mediu unde apăruse democrația modului de a face dragoste.Mijlocul îi accentua cascada de la spate unde lumina spumega revărsîndu-se spre coapse. Era altă femeie, fuma cu țigaret, semn că cei din capitală voiau să o promoveze, convoca zîmbetele la comandă, își proteja sinii cu un fel de meditație de parcă ar ascunde în ei rezerve de heroină. Parcă o deochease o tufă de viță de vie, de cîte ori pleca să se întîlnească cu electoratul făcea gargară. La început, am crezut că este o modă, ulterior mi-am dat seama că este o strategie, un alt mod de a tapeta biroul de informații pentru alegători. La întîlnirea cu țăranii din localitatea „Colții progresului” și-a preparat o ceșcă de lichid prin strivirea unui kilogram de grîu încolțit, sperînd să îi miroasă gura, dar mai ales cuvintele a grîu. Cînd se întîlnea cu membrii cenaclului ce comercializau fulgi de zăpadă prin oraș, mesteca ore în șir petale de trandafiri, ținute la lumina stelei polare patru ore, cu ceferiști, aduna zborul a zece porumbei și îl fierbea într-o oală sub presiune pînă se transfoma în rouă și își aroma buzele. Făcea gargară cu esență de bosuioc, cu ceai din frunze cumpărate din piața de zgomote, cu apă din iazul în care dizolvă sute de stele, cu aerul ținut secret într-un sonet. Cu toții devenisem victimile mirosurilor stelare din cuvinte. Intimitatea gurii ei mă uitase demult.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu