vineri, 7 septembrie 2012

Un bărbat care funcţionează cu trandafiri

Această văduvă îşi amînase tinereţea pînă la limita prevăzută de lege. Fusese luată şi în vizorul poliţiei pentru că în inima singurătăţii pusese o grenadă şi în momentul detonării deranjase toate frizurile bărbaţilor de pe strada aceea cu sens unic.
Avea probleme, cineva îi jefuise într-o noapte toate amintirile, nu a mai recuperat din ele, decît cîteva fotografii decolorate. A făcut fel de fel de plîngeri, una a fost trimisă chir preşedintelui, nimeni nu a vrut să facă nici cea mai mică investigaţie. Pentru că avea ochii verzi şi vedea în verde, păsările veneau în privirea ei să cînte, frunzele se înghesuiau să cumpere imaginaţie, nu ştiu de unde apăruse doi mei albi ca zăpada, probabil că vecinii îi băgase în curte să îi facă picioarelor ei concurenţă neloială.
Dacă o priveai cum se îndreaptă spre magazin, aveai impresia că toate naufragiile iubirii din istorie ea le salvase. A fost şi la un ceasornicar, în oraş, să-i modifice cadranul ceasului, să îi scurteze cîte un pic, ziua şi noaptea ca împreună să aibă maxim douăzeci de ore, poate aşa îi trece timpul mai uşor.
O urmăream cum incomoda cu părul ei negru şi lung lumina soarelui, trebăluind prin grădină. Plantase toate tipurile de trandafiri, de Damasc, de Provence, Blanche Moreau cu flori involute. Grădina ei era un mic orăşel, cu expertiză în parfumuri, cu recomandări de la toate haikuurile ce ajuta stelele să adoarmă. Ieşise mirosul de trandafiri  şi pe stradă. Primarul devenise nevrotic, spunea că din cauza parfumului trandafirilor, pe acest sector de drum, îi încurcă circulaţia rutieră.
Mi s-a părut curios că în fiecare zi culegea zece, douăzeci de trandafiri, într-o farfurie mare şi îi ducea în casă. Poate îi ducea să îi stingă, pentru că uneori aveau o lumină orbitoare, dar zi de zi, săptămîni de-a rîndul recolta sute de trandafiri. Mă gîndeam să nu fie membră a vreunui partid pentru că mai toate partidele au siglă trandafirul.
De la mine de acasă pînă la ea, este o distanţă la fel de mică ca între două gînduri ce îţi dau dispoziţie să faci dragoste şi mi-a fost uşor mă furişez pînă la fereastra ei. La o masă, un bărbat destul de înalt ca să placă grădinii de roze, lua cîte două, trei petale, le băga în gură în timp ce mîzgălea ceva într-un caiet. Evrika, dacă domnul acesta, nu este un înger, înseamnă că e scriitor şi funcţionează pe bază de trandafiri.

Un comentariu:

  1. nu e bine, combustibilul acesta e din ce in ce mai rar...daca trandafirul devine monopol de partid si capata statutul de s"specie pe cale de disparitie", atunci cum vor mai functiona scriitorii? Si care va sa zica cum or sa se mai descurce vaduvele...trebuie sa luam in calcul toate victimele colaterale.

    RăspundețiȘtergere