duminică, 2 septembrie 2012

Producătorii de imunitate

Ţara a devenit un stup fără reguli, idealurile sînt nişte gropi comune, am pierdut busolele interioare şi nu ştim să ajungem la linia de sosire. Pentru că, nu mai există prea multă natură în lume şi nici prea multă orientare, am hotărît să cresc porumbei. Am din toate rasele, guşat ceh, voiajor american, cîţiva jucători de Cluj, chiar dacă Boc le-a stricat un pic penajul, pomerani, voltaţi. Au camera lor unde îşi păstrează zborul, îi hrănesc cu seminţe de păpădie, uscate la razele de lună, apă le adun din cupele trandafirilor. Vreau să aibă reflexele de orientare perfecte, să nu le lenevească aripile, poate văzîndu-i, vor ieşi şi politicienii din distribuţia acestui spectacul uzat şi vor găzdui o olimpiadă de zbor.
Dacă vreau să trimit, unei femei, o scrisoare, cer o pană unuia dintre ei, scriu mesajul şi voiajorul o duce la destinaţie. La mitinguri i-am luat, numai cînd guvernul a redus subvenţia la seminţele de grîu şi maci, cînd au fost concediate taxatoarele din tramvaie şi nu a mai avut cine să ţină căile de fier drepte şi mai rar, cînd a venit vreun şef de stat, de teamă să nu aibă în buzunare bombă atomică. Deşi, au trecut graniţa ţării de multe ori, pentru a verifica vigilenţa vameşilor în ideea că vor fi primiţi şi ei ca porumbei europeni în spaţiul Schengen şi vor avea voie să zboare oriunde, nu au cerut azil politic niciodată. Întotdeauna s-au întors acasă. O singură dată s-a întîmplat, cînd am trimis eu o pereche de pescăruşi chinezeşti să ducă nişte raze infraroşii la Bruxelles pentru o radiografie a scandalului de la noi din ţară şi Barroso i-a păstrat ca specialişti aerospaţiali. Nu prea înţeleg ce gînguresc, în timpul mandatului domnului Iliescu, porumbeii mei deveniseră francofoni, scriau pe cer versuri din Baudelaire, acum că şi-au pierdut siguranţa de zbor din cauza schimbărilor prea dese de preşedinţi dscriu numai bîrfe din prlament.
Acum cîteva zile, cînd a venit doamna aceea frumoasă să citească contorul de energie electrică, un porumbel alb i-a zburat în suflet şi s-a topit. Brusc fiinţa ei a dobîndit orientare, părul lung îi cădea perpendicular pe pămînt, lumina îi înghesuise sîngele într-un zîmbet uşor ce continua orizontul. Parcă şi cutele de fustă i se îndreptase, firele de înaltă tensiune erau drepte ca liniile unui portativ, puteai copia pe ele Eroica lui Beethoven.
Porumbeii, aceste telefoane calde, produc imunitate împotriva haosului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu