sâmbătă, 1 septembrie 2012

Jurnalul unei perne

Cu somnul din perna aceasta de hotel pot înconjura partea nevăzută a vieţii, pot umple golul dintre silabe sau demisolul generaţiilor de sacrificiu. Îmi luasem un bilet de tratament prin sidicatul cailor la Olăneşti, caii nu prea se duc în concediu. Voiam să-mi tratez cuvintele aveau afecţiuni cronice la ficat din cauza exceselor alimentare la care fusese supuse de partidele politice în ultimile luni. Mi-a atras atenţia perna din camera în care mă cazasem. Era aşa de uşoară, sigur era confecţionată din pene de gîscă sălbatică. Avea o nelinişte similară aripilor. Nu ştiu ce a fost în capul celui ce a descoperit perna, dar să aduni atîta zbor într-un dreptunghi de pînză, atît văzduh şi atîtea călătorii, unind continentele între ele este un mod inteligent de a-i lăsa impresia somnului că nu e supravegheat. Apoi, cu pana de gîscă s-a scris o mare parte a istoriei lumi, Petrache Poenaru născîndu-se după ce numărul zburătoarelor s-a redus.


Într-o dimineaţa am găsit acest jurnal pe masa din cameră:
"Mă trag dintr-o familie de gîşte regale şi de-a lungul atîtor sute de ouă, pentru că timpul nostru se măsoară în ouă, am crescut cîrduri de boboci. I-am învăţat că şi cerul este parcelat în funcţie de mărimea sufletului oamenilor, că norii nu sînt lacrimile soarelui, ci veşmîntul acvatic al iubirii. După cercurile pe care le făceam la plecare spre alte meleaguri s-au inventat cadranele orologiilor, iar după numărul de popasuri, orele. Acum cîteva zile, un domn şi o doamnă au dormit aici, fiind delegaţi la congresul paridului. E un mod de a spune, pentru că au făcut dragoste toată noaptea, dar ce nu înţeleg, este de ce trupurile oamenilor se gîndesc numai să conceapă copii şi de ce nu fac acest lucru în iarbă să-i vadă  stelele dezbrăcaţi. Poate îi ajută să devină păsări. 


Ca şi cînd doamna nu ar fi fost prea deluroasă, m-a luat de un colţ şi m-a aşezat sub fundul ei. Nu mai puteam să respir.Cînd o auzeam femeia că ţipă mi se răscoleau toţi fulgii. Era prea cald, fesele ei parcă erau din petale de maci. Patul devenise un car în flăcări la care erau înhămaţi doi trandafiri. Nu am mai trăit o asemenea întimitate de cînd un răţoi beat a vrut să mă violeze."
Mă impresionase profund această poveste. Prin aceleaşi chinuri trece azi şi poporul român. Am luat perna am ieşit la fereastră şi am rupt cătuşele de cîrpă, redînd pentru totdeauna zborul penelor. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu