miercuri, 26 septembrie 2012

Cotizaţii balcanice

S-a hotărît ca şedinţa de partid să aibă loc pe islaz. Aici, adversarii politici, nu aveau unde să monteze microfoane că cei cîţiva mărăcini din jur nu suportau concurenţa, nu trebuia să mai umflăm baloane pentru că eram înconjuraţi de mii de păpădii. Era atîta libertate în jur de puteai să faci din sexul femeilor un instrument muzical de îmblînzit sărăcia sau să faci un schimb de apartament cu singurătatea. La vreo treizeci de metri în spatele şefei de partid, ce se aşezase în capătul mesei, o vacă cu puiul ei trezeau iarba cu limba să o poată mînca. Mă gîndeam dacă nu cumva vaca asta anonimă scrie cu botul pe iarbă texte din luările de cuvînt ale participanţilor, dar după cum rumega mi-am dat seama că nici pe ea nu o interesează soarta ţării. Ca să ştiu la ce oră a început şedinţa am făcut dintr-un fir de mohor un cerc şi am pus o libelulă pe post de minutar şi un greiere mai leneş pe post de orar. Era un ticăit asemănător celui făcut de unghiile iubitei cînd îţi bate la uşă.
După cum îmi ardea ţigarea mi-am dat seama că se schimbă vremea sau guvernul proiectează vreo pereche de pantaloni în care să încapă toţi bărbaţii ţării ca să mai întărească puţin ideea de patrie. Cîteva flori răsărite ilegal pe islaz erau atît de atente la ce vorbea şefa de partid că din cauza concentrării începuse să le obosească petalele. Luasem şi un stingător cu spumă, dar nu putea învinge oboseala, era folositor numai în situaţia în care se aprindea vreun mac şi exista pericolul să se pîrlească ideile de la şedinţă. E adevărat că nu aveam frigider aici pe islaz cum ceruse cineva, pentru a păstra hotărîrile la rece, dar nu exista curent electric. Era complicat să mă apuc să încropesc o centrală eoliană din zîmbetul fetelor de la organizaţia de tineret, aşa că ne-am mulţumit cu adierea ce venea dinspre pădure şi ne făcea ordine şi în imaginaţie.
Cel mai supărat era casierul care explica că nu s-a strîns cotizaţia, dar că aceasta poate fi dată şi în ouă. Nu erau acceptate ouăle de furnici şi de cuci, dar ouăle de găini şi bufniţe erau bune , mai ales cele de bufniţe care vedeau şi noaptea. După ce fiecare şi-a notat cîte ouă trebuie să aducă, numărul lor fiind în funcţie de salariu, după ce au fost notaţi cei care dau cotizaţia ca donatori de sînge sau în haine, s-au ridicat în picioare şi au început să cînte imnul partidului. Viţelul care asistase la o bună parte din desfăşurarea şedinţei, nu mai putea fi văzut de mama lui şi aceasta devenise nevrotică. Mugea, i se înroşise copitele, cred că îi fierbea  laptele în uger şi cu viteza luminii vacilor a luat şedinţa în coarne
A doua zi, am citit în procesul verbal că un grup de răufăcători au uzurpat şedinţa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu