duminică, 19 august 2012

Istorii private

Politicienii, nu ştiu că lunar dispar zece dialecte de pe planetă, nu simt că fiecare cuvînt este un rezervor de benzină, nu realizează că un bob de grîu poartă în el mai multă prietenie decît sudura cu salivă dintre două partide.
Ei, cred că s-au născut cu pălăriile de lumină pe cap, avînd în buzunar ţara, ca pe un pachet de ţigări, pe care o fumează la petrecerile de partid.
Ca şi cînd iarba nu i-ar vedea, ca şi cînd cîmpiile, dealurile, nu le-ar urmări gesturile, politicienii dau buzna la Camerele de comerţ şi industrie să-şi înregistreze o istorie privată, ca un srl. Fiecare cu firma lui, fiecare cu istoria lui. Ţara este împărţită în mii de istorii private. Unii, şi-au stabilit capitale, mici armate de străjeri, au căi ferate proprii, şosele personale, biserici, macarale de cărat averile. Pe teritoriile lor, se scriu manuale pentru a păstra obiceiul de înghiţit noroi, se tipăresc pliante cu imagini unde ruşinea este ascunsă între copitele unor măgari.
De cîteva ori, ni am vrut să sesizez Consiliul de Securitate. S-a mers atît de departe încît fiecare şi-a scris propria Constituţie sau dacă nu a avut timp să-şi schiţeze una, o interpretează pe cea existentă, după direcţia în care cresc buruienile la el în curte. Cînd se votează pe teritoriul lui, se dă un decret local prin care, se stabileşte cine să voteze şi cine să nu voteze. Spre exemplu, la referendum, au avut voie să voteze numai cei ce au crescătorii de lipitori şi cîini ce cunosc artele marţiale. Au mai votat paznicii ce ţineau viitorul închis într-un fel de pivniţă şi cei evadaţi din seifuri şi ascunşi în jungla de legi.
Propritarilor de istorii private, ce îşi întîmpina ţara fluierînd, ar trebui să le facem o surpriză, în timp ce ei sparg seminţe, să facem o naţionalizare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu